2 entries

17 definitions


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocoțá vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocóț, ~țéz / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCOȚÁ, cocóț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GIRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.

A COCOȚÁ cocoț tranz. A face să se cocoațe. /Orig. nec.

A SE COCOȚÁ mă cocoț intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.

cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță.El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s’a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță

cocoțá vb., ind. prez. 1 sg. cocóț, 3 sg. și pl. cocoáță

cocoța (ind. prez. 1 sg. cocoț, 3 sg. și pl. cocoață)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COCOȚÁ vb. v. cățăra.

COCOȚA vb. a se cățăra, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ pe zid.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cocoțá, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

Entry: cocoța (1 cocoț)
cocoța (1 cocoț) verb grupa I conjugarea I
verb (VT35)
Inflection sources: DOR
infinitive long infinitive participle gerund imperative 2nd person
(a)
  • cocoța
  • cocoțare
  • cocoțat
  • cocoțatu‑
  • cocoțând
  • cocoțându‑
singular plural
  • cocoață
  • cocoțați
number person present present subjunctive imperfect simple perfect pluperfect
singular 1st (eu)
  • cocoț
(să)
  • cocoț
  • cocoțam
  • cocoțai
  • cocoțasem
2nd (tu)
  • cocoți
(să)
  • cocoți
  • cocoțai
  • cocoțași
  • cocoțaseși
3rd (el, ea)
  • cocoață
(să)
  • cocoațe
  • cocoța
  • cocoță
  • cocoțase
plural 1st (noi)
  • cocoțăm
(să)
  • cocoțăm
  • cocoțam
  • cocoțarăm
  • cocoțaserăm
  • cocoțasem
2nd (voi)
  • cocoțați
(să)
  • cocoțați
  • cocoțați
  • cocoțarăți
  • cocoțaserăți
  • cocoțaseți
3rd (ei, ele)
  • cocoață
(să)
  • cocoațe
  • cocoțau
  • cocoța
  • cocoțaseră
gogoța
We have no information on the paradigm of this word.
Entry: cocoța (1 cocoțez)
cocoța (1 cocoțez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitive long infinitive participle gerund imperative 2nd person
(a)
  • cocoța
  • cocoțare
  • cocoțat
  • cocoțatu‑
  • cocoțând
  • cocoțându‑
singular plural
  • cocoțea
  • cocoțați
number person present present subjunctive imperfect simple perfect pluperfect
singular 1st (eu)
  • cocoțez
(să)
  • cocoțez
  • cocoțam
  • cocoțai
  • cocoțasem
2nd (tu)
  • cocoțezi
(să)
  • cocoțezi
  • cocoțai
  • cocoțași
  • cocoțaseși
3rd (el, ea)
  • cocoțea
(să)
  • cocoțeze
  • cocoța
  • cocoță
  • cocoțase
plural 1st (noi)
  • cocoțăm
(să)
  • cocoțăm
  • cocoțam
  • cocoțarăm
  • cocoțaserăm
  • cocoțasem
2nd (voi)
  • cocoțați
(să)
  • cocoțați
  • cocoțați
  • cocoțarăți
  • cocoțaserăți
  • cocoțaseți
3rd (ei, ele)
  • cocoțea
(să)
  • cocoțeze
  • cocoțau
  • cocoța
  • cocoțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (show)
* elisions and long verb forms – (show)