2 intrări

14 definiții

cocoțá vtr [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: cucuța, gogo~ / Pzi: cocóț, ~țéz / E: nct] (Pfm) 1-2 A (se) urca pe ceva Si: a (se) cocoți (1-2). 3 A (se) așeza pe un loc mai ridicat Si: a (se) cocoți (3). 4 (Fig) A promova într-un mod dubios Si: a (se) cocoți (4).

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec.

COCOȚÁ, cocóț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GIRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21.

cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță

cocoțá vb., ind. prez. 1 sg. cocóț, 3 sg. și pl. cocoáță

COCOȚÁ vb. v. cățăra.

cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.

A COCOȚÁ cocoț tranz. A face să se cocoațe. /Orig. nec.

A SE COCOȚÁ mă cocoț intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situație fără a merita. /Orig. nec.

cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță.El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s'a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COCOȚÁ vb. a se cățăra, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ pe zid.)

cocoțá, cocoțez, (cucuța), vb. refl. – A se cățăra (Faiciuc, 2008); a se urca (pe ceva mai ridicat). – Et. nec. (MDA); probabil din rădăcina coc, cf. cucă „culme, vârf”, cucuia „a se urca” (DER); lat. *cucutiare, der. de la cucutium „glugă”, a dezvoltat și sensul de „înălțime, vârf (de deal sau munte)”, cf. sin. gurguța (Pușcariu, Loșonți).

Intrare: cocoța (1 cocoț)
cocoța (1 cocoț) verb grupa I conjugarea I
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoța cocoțare cocoțat cocoțând singular plural
cocoață cocoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocoț (să) cocoț cocoțam cocoțai cocoțasem
a II-a (tu) cocoți (să) cocoți cocoțai cocoțași cocoțaseși
a III-a (el, ea) cocoață (să) cocoațe cocoța cocoță cocoțase
plural I (noi) cocoțăm (să) cocoțăm cocoțam cocoțarăm cocoțaserăm, cocoțasem*
a II-a (voi) cocoțați (să) cocoțați cocoțați cocoțarăți cocoțaserăți, cocoțaseți*
a III-a (ei, ele) cocoață (să) cocoațe cocoțau cocoța cocoțaseră
Intrare: cocoța (1 cocoțez)
cocoța (1 cocoțez) verb grupa I conjugarea a II-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoța cocoțare cocoțat cocoțând singular plural
cocoțea cocoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocoțez (să) cocoțez cocoțam cocoțai cocoțasem
a II-a (tu) cocoțezi (să) cocoțezi cocoțai cocoțași cocoțaseși
a III-a (el, ea) cocoțea (să) cocoțeze cocoța cocoță cocoțase
plural I (noi) cocoțăm (să) cocoțăm cocoțam cocoțarăm cocoțaserăm, cocoțasem*
a II-a (voi) cocoțați (să) cocoțați cocoțați cocoțarăți cocoțaserăți, cocoțaseți*
a III-a (ei, ele) cocoțea (să) cocoțeze cocoțau cocoța cocoțaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)