2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocláuri smp [At: ȘEZ. XXXII, 15 / V: (sg refăcut) ~r sn, (sg refăcut) ~ră sf, (sg refăcut) cotlaúr sm, ~lâu~ / P: ~la-uri / E: nct] 1-2 Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate. 3 Locuri prăpăstioase. corectată

COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec.

COCLÁURI s. n. pl. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase. [Pr.: -cla-uri] – Et. nec.

COCLÁURI s. n. pl. Locuri rîpoase, prăpăstioase, pustii, pe unde se umblă cu greutate. Cine știe dacă voi mai avea prilejul de a-ți mai face versuri de acum înainte; mîni plec pe coclauri. HOGAȘ, M. N. 49. Toată noaptea am visat numai prăpăstii și coclauri. VLAHUȚĂ, O.A. II 180. Ai purtat ciubotele... și le-ai scrombăit pe la jocuri și prin toate corhanele și coclaurile. CREANGĂ, 106. ◊ Expr. A umbla pe coclauri = a umbla haimana.

COCLÁURI n. pl. Locuri pustii și prăpăstioase. ◊ A umbla pe ~ a umbla fără rost; a vagabonda. /Orig. nec.

cocláur sn vz coclauri

cocláură sf vz coclauri

coclấuri snp vz coclauri

coclaură f. Mold, loc anevoie de umblat, râpă prăpăstioasă: nu vedeți în ce păcat de coclaură trăiți AL. [Origină necunoscută].

cocláŭ n. și (ob.) pl. cocláurĭ (cp. cu bg. rus. kotlovina, vale închisă. V. cotlon). Est. Locurĭ prăpăstioase și neumblate: haĭtele de lupĭ pe coclaŭ (V. I. Popa, Univ. 18, Ian. 1937; 5), să horhăĭesc coclaurile (Hogaș, VR. 1909, 8, 228), coclaurile fioroase (A. Frunză, ib. 1922, 7, 80), pin cele coclaurĭ (Caraivan, Neam. Rom. Lit. 2, 808), pin coclaurile munților, a umbla pe dealurĭ și coclaurĭ. V. buhazurĭ, horaiță, meleagurĭ, podgheazurĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cocláuri (co-cla-uri) s. n. pl.

cocláură s. n., pl. cocláuri (sil. -cla-uri)[1]

  1. Eroare în original [cocláură s. n.]. Probabil, sg. coclau sau coclaur... dacă este s.n. — claudia

Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cocláuri, s.m., pl. – Hârtoape, locuri prăpăstioase: „Nici dracu nu umbla pe care coclauri umblau ei” (Bilțiu, 1994: 304). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); comp. cu rus. kotlovina „vale închisă” (Scriban).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

coclauri s. n. pl. ascunzătoare a unei bande de hoți.

Intrare: coclauri
  • silabație: co-cla-uri
substantiv neutru (N91)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • coclauri
  • coclaurile
genitiv-dativ singular
plural
  • coclauri
  • coclaurilor
vocativ singular
plural
coclaur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
coclaură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: coclâuri
coclâuri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

coclauri coclaur coclaură

  • 1. Locuri neumblate sau puțin umblate, pustii, îndepărtate; locuri prăpăstioase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Cine știe dacă voi mai avea prilejul de a-ți mai face versuri de acum înainte; mîni plec pe coclauri. HOGAȘ, M. N. 49.
      surse: DLRLC
    • Toată noaptea am visat numai prăpăstii și coclauri. VLAHUȚĂ, O.A. II 180.
      surse: DLRLC
    • Ai purtat ciubotele... și le-ai scrombăit pe la jocuri și prin toate corhanele și coclaurile. CREANGĂ, A. 106.
      surse: DLRLC

etimologie: