12 definiții pentru cochetărie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cochetăríe sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ii / E: fr coquetterie] 1-3 Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus).

COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.

COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.

COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Fel de a fi, purtare, atitudine prin care o persoană caută să placă (mai ales unei persoane de sex opus). Ea privea mîndră drept înainte, cu o inocentă cochetărie, simțind instinctiv că-i studiată. BART, E. 134.

COCHETĂRÍE s.f. Purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. [Gen. -iei. / cf. fr. coquetterie].

COCHETĂRÍE s. f. purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. (< fr. coquetterie)

COCHETĂRÍE ~i f. 1) Comportament cochet. 2) Dorința de a plăcea prin originalitatea exteriorului și a comportării. [Art. cochetăria; G.-D. cochetăriei; Sil. -ri-e] /<fr. coquetterie

cochetărie f. dorință de a plăcea.

*cochetăríe f. (fr. coquetterie). Gustu de a fi cochet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile

cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COCHETĂRIE. Subst. Cochetărie, eleganță, dichiseală (pop. și fam.), dichisire (pop. și fam.), ferchezuială (pop. și fam.), scliviseală (pop. și fam.), sclivisire; dres (pop.), aranjare, gătire, gătit, împodobire, împopoțonare, înzorzonare; fardare, fardat, sulimenire (înv.), rujare, machiere, machiaj, grimă; vopsire, vopsit, boire (reg.), boit (reg.). Om spilcuit (sclivisit), filfizon. Drăgălășenie, drăgălășie (înv.), gingășie, grație, farmec, nur (pop. și fam.), drăgănele (pop.). Adj. Cochet, elegant, fercheș (pop. și fam.), dichisit (pop. și fam.), dres (pop.), ferchezuit (pop. și fam.), aranjat, gătit, împodobit, împopoțonat, înzorzonat, înțoțonat (rar), îngrijit, sclivisit (pop. și fam.), spilcuit (fam.). Fardat, sulimenit (înv.), machiat, grimat, vopsit. Drăgălaș, drăguț, drăguleț (dim., pop.), drăgulic (dim., pop.), grațios, gingaș, frumușel (dim.); agreabil, plăcut. Vb. A fi cochet, a fi elegant, a fi fercheș (pop. și fam.), a fi spilcuit (fam.); a se spilcui (fam.), a se dichisi (pop. și fam.), a se găti, a se ferchezui (pop. și fam.), a se aranja, a se îngriji, a se împodobi, a se împopoțona, a se înțoțona (rar), a se înzorzona. A se farda, a se machia, a se pudra, a se sulimeni (înv.), a se vopsi, a se ruja, a se boi (peior.). A cocheta, a flirta, a face ochi dulci, a-și da ochii peste cap, a arunca ocheade. Adv. Cu eleganță, cu dichis, cu tot dichisul. V. comportare, cosmetică, frumusețe, îmbrăcare, lux, modă, podoabă.

Intrare: cochetărie
cochetărie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cochetărie
  • cochetăria
plural
  • cochetării
  • cochetăriile
genitiv-dativ singular
  • cochetării
  • cochetăriei
plural
  • cochetării
  • cochetăriilor
vocativ singular
plural

cochetărie

  • 1. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ea privea mîndră drept înainte, cu o inocentă cochetărie, simțind instinctiv că-i studiată. BART, E. 134.
      surse: DLRLC

etimologie: