COCARDĂ, cocarde, s. f. 1. Semn distinctiv (de obicei în culorile naționale) purtat de către militari la chipiu sau de către civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 2. Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde.

cocardă sf [At: DEX² / Pl: ~de, ~cărzi / E: fr cocarde] 1 Insignă sau panglică (de obicei în culorile naționale) purtată de militari la chipiu sau de civili la piept în anumite împrejurări solemne. 2 Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. 3 Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii.

cocărja v vz cocârja

cocârda v vz cocârja

cocârja vtr [At: JIPESCU, O. 67 / V: cocăr~, ~rda / Pzi: ~jez / E: pbl cocoșa + cârjă] 1-4 A (se) îndoi (de spate) Si: a se cocârji.

cocârji vtr [At: DA / Pzi: ~esc / E: cocârja css] 1-4 (Pfm) A (se) cocârja (1-4).

COCARDĂ, cocarde, s. f. Insignă sau panglică (de obicei în culorile naționale) purtată de militari la chipiu sau de civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. ♦ Floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii. – Din fr. cocarde.

COCARDĂ, cocarde, s. f. Insignă, de obicei în formă de disc (avînd adesea culorile naționale), purtată de militari la chipie sau de civili la piept, la serbări sau în alte ocazii solemne. Descărcau trenurile țărani după țărani... și-i luau în primire oameni... cu cocarde tricolore la piept. PAS, Z. II 64 ♦ Emblemă distinctivă, reprezentînd un partid, un curent, o idee etc. Acolo [la Paris] am cerut eu dărîmarea Bastiliei, acolo am declarat cocarda verde revoluționară. CAMIL PETRESCU, T. II 366.

COCÎRJA, cocîrjez, vb. I. Refl. A se îndoi, a se încovoia, a se gîrbovi. (În forma cocîrji) împlinise șaizect de ani, dar se imțea încă zdravănă, măcar că i se cocîrjise puțin spinarea. REBREANU, R. I 150. – Variantă: cocîrji vb. IV.

COCÎRJI vb. IV v. cocîrja.

COCARDĂ s.f. Insignă (adesea în culorile naționale) pe care o poartă militarii la chipiu sau civilii la pălărie. ♦ Emblemă a unei grupări politice, a unui curent etc. ♦ Floare (de ceară) purtată de nuntași la butonieră. [< fr. cocarde].

COCARDĂ s. f. 1. bucată de panglică (în culorile naționale) sau insignă purtată de militari la chipiu sau de civili la pălărie ori la piept, în anumite împrejurări. 2. floare de ceară albă purtată de nuntași la butonieră. (< fr. cocarde)

COCARDĂ ~e f. 1) Emblemă în relief prinsă pe partea de dinainte a chipiurilor sau a șepcilor de uniformă ca semn distinctiv. 2) Insignă cu culorile naționale purtată la anumite ocazii. 3) înv. Floare de ceară albă purtată de nuntași la piept. [G.-D. cocardei] /<fr. cocarde

A SE COCÂRJA mă ~ez intranz. A-și încovoia spatele (de bătrânețe, greutăți etc.); a se gârbovi; a se cocoșa. /Din cârjă

A COCÂRJA ~ez tranz. pop. A face să se cocârjească; a gârbovi; a cocoșa. /Din cârjă

cocardă f. 1. semn purtat de militari la chipiu, având diferite colori pentru fiecare popor; 2. nod de panglică sau de stofă.

*cocárdă f., pl. e (fr. cocarde, d. coquard, cocoș prost, nătărăŭ, care vin d. coq, cocoș). O insignă în formă de disc care se poartă la chipiŭ, la pălărie saŭ la pept: cocarda națională (cu colorile naționale).

cocîrjéz v. tr. (d. cîrjă, ca și ocîrjesc, cu prefixu slav co-). Fam. Încovoĭ, curbez, cîrjoĭez. V. refl. A se cocîrja de bătrîneță. Adj. Un nas cocîrjat. Și înc-. V. coroĭat.

cocardă s. f., g.-d. art. cocardei; pl. cocarde

cocârja (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cocârjez, 3 se cocârjează, 1 pl. ne cocârjăm; conj. prez. 1 sg. să mă cocârjez, 3 să se cocârjeze; imper. 2 sg. afirm. cocârjează-te; ger. cocârjându-mă

cocardă s. f., g.-d. art. cocardei; pl. cocarde

!cocârja (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se cocârjează, 1 pl. ne cocârjăm; conj. prez. 3 să se cocârjeze; ger. cocârjându-se

cocardă s. f., g.-d. art. cocardei; pl. cocarde

cocârja vb., ind. prez. 1 sg. cocârjez, 3 sg. și pl. cocârjează, 1 pl. cocârjăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cocârjeze; ger. cocârjând

cocardă, -de.

COCÂRJA vb. v. gârbovi.

COCÎRJA vb. a se cocoșa, a se gheboșa. a se gîrbovi, a se încovoia, a se îndoi. (Bietul om, s-a ~ de tot de bătrînețe.)

cocîrja (-jesc, -it), vb. – A curba, a îndoi. – Var. încorcîrja, (în)cocîrji. Rezultat al unei contaminări al lui cîrje, cu cocoșa, coroia etc. (Pușcariu, Dacor., VIII, 109; DAR); sau mai curînd a lui cîrje (cf. cîrjoia), cu pref. expresiv co-, ca în cofleși, copleși, cotropi.

cocârja, cocârjesc, vb. refl. – (reg.) A se îndoi, a se încovoia, a se strâmba. – Din cârjă cu prefixul slav -co (Scriban); probabil din cocoșa „a se îndoi” + cârjă (DER, DEX, MDA).