opțiuni

8 definiții pentru cobitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.

COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.

cobitor, ~oare [At: H IV / Pl: ~i, ~oare / E: cobi + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care prevestește un rău Si: (reg) cobar. 3 a Care numește un rău. 4 a (Pop) Funest.

COBITÓR, -OÁRE, cobit ori, -oare, adj. (În superstiții) Care prevestește ceva rău. Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42. Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267. Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ (Adverbial) Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169.

COBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) pop. (în superstiții) Care cobește; care crede că prevestește o nenorocire. /a cobi + suf. ~tor

cobitor a. care menește a rău, sinistru: pe ramuri uscate cânta cucuveaua cu glas cobitor GR. AL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre

cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cobitór, -oáre, cobitori, -oare, adj. – Care prevestește ceva rău: „Și-apoi, de la o vreme, dacă au văzut că babele cele cobitoare mor una după alta...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din cobi + suf. -tor (DEX, MDA).

Intrare: cobitor
cobitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cobitor
  • cobitorul
  • cobitoru‑
  • cobitoare
  • cobitoarea
plural
  • cobitori
  • cobitorii
  • cobitoare
  • cobitoarele
genitiv-dativ singular
  • cobitor
  • cobitorului
  • cobitoare
  • cobitoarei
plural
  • cobitori
  • cobitorilor
  • cobitoare
  • cobitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cobitor

  • 1. în superstiții Care cobește.
    surse: DEX '09 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42.
      surse: DLRLC
    • Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267.
      surse: DLRLC
    • Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cobi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09