20 de definiții pentru cobilă cobâlă

cobílă sf [At: H XVIII / V: (Mol; Buc) ~bấlă, ~bấrlă, ~bírlă, codấrlă / A și: (1) cobilă / E: vsl кoбълa] 1 (Crș) Iapă. 2 (Mol; dep) Cal. 3 (Pop) Suport dintr-o crăcană sau din două bucăți de lemn legate împreună sau prinse cu un cui, pe care se pune plugul pentru a fi cărat Si: (reg) capră, cobiliță, cotumbă, crăcană, croc, iapă, traglă, trăgători. 4 (Olt) Scaun de înspițat (pe care rotarul așază roțile în timpul lucrului) Si: corniță, cușniță). 5 (Reg) Lemn bifurcat sau crăcană pentru ridicatul greutăților Si: capră, iapă. 6 (Spc; reg) Lemn cu care este prinsă broasca ce ridică sau lasă în jos piatra morii. 7 (Pes) Crăcană pe care se așază mreaja. 8 (Mol) Unealtă cu care se ridică osia carului. 9 (Buc) Par mare cu care se ridică butuci și alte greutăți mari. 10 (Trs) Bețe puse cruciș în care se face gardul din târși Si: nimăt. 11 (Trs) Pereche de pari la un gard. 12 (Trs) Gard simplu, fără legături sau cuie, făcut numai din tufe așezate pe pari împlântați în pământ cu vârfurile în cruce Si: nimăt, pripor, prisacă, săciu. 13 (Reg; îf cobâlă) Unealtă ciobănească nedefinită mai îndeaproape. 14 (Ban) Cobiliță (1). 15 Femeie neîngrijită.

CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla.

CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [Var.: cobấlă s. f.] – Din sl. kobyla.

CÓBILĂ, cobile, s. f. (Regional) 1. Un fel de capră făcută dintr-o crăcană sau din două bucăți de lemn legate la un loc astfel ca să formeze un unghi; servește la transportarea plugului. ♦ (Depreciativ) Iapă, cal; om înalt și slab. Scaun pe care rotarul așază roatele în timpul lucrului. (în forma cobîlă) Lucrează cu tesla la cobîlă și întocmește roți pentru căruțe țărănești. SADOVEANU, N. F. 26. În aceeași liniște, deosebești ritmul regulat, ca o bătaie de inimă, al rotarului care lucrează la cobîlă. SADOVEANU, O. IV 416. – Accentuat și: cobîlă. – Variantă: cobîlă s. f.

cóbilă/cobấlă (reg.) s. f., g.-d. art. cóbilei/cobấlei; pl. cóbile/cobấle

cóbilă/cobâlă s. f., g.-d. art. cóbilei/cobâlei; pl. cóbile/cobâle

COBÍLĂ s. (TEHN.) 1. (reg.) capră, cobiliță, cotumbă, crăcană, croc, iapă, trăgătoare, (Mold. și Transilv.) traglă. (~ pentru transportat plugul.) 2. (reg.) cușniță, hânțău, scaun de înspițat, scaun de spițe. (~ a rotarului.)

cobílă (cóbile), s. f.1. (Înv.) Iapă. – 2. Suport cu care se transportă plugul. – 3. Scaun de rotar. – 4. Pîrghie. – 5. Țăruș, pripon. – Var. cobîlă (Mold.). Sl. kobyla „iapă” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 și 71; Cancel 10). – Der. cobiliță, s. f. (pîrghie, bucată de lemn pentru a duce două găleți o dată; lăcustă, Locusta viridissima; libelulă, Libellula depressa; constelația Lebedei), care poate proveni și direct din bg., sb. kobilica „iapă; cobiliță”. Probabil de la sensul de „țăruș, par” provine coblizan, s. m. (Mold., lungan), cuvînt pe care Scriban îl leagă, nejustificat, de goglează.

COBÍLĂ ~e f. 1) Suport de lemn, în formă de potcoavă, pe care se sprijină plugul în timpul transportului. 2) Suport pe care se așază roțile în timpul lucrării lor de către rotar. /<sl. kobyla

cobilă f. 1. unealtă alcătuită din două lemne încheiate la un capăt, pe care se pune plugul când nu lucrează; 2. scaunul de înspițat al rotarului. [Slav. KOBYLA, iapă: sensul metaforic se rapoartă la un suport prevăzut la început cu picioare].

cobílă f., pl. e (bg. kobíla, sîrb. kòbila, vsl. rus. kobýla, ĭapă, d. lat. caballa, ĭapă. V. cal). Vest. Pl. Cele doŭă lemne unite (numite și ĭepe) pe care se tîrăște plugu cînd e transportat. Est. Cobîlă (rus. kobýla), scăunoaĭe, tejghea, banca oe care lucrezĭ cu cuțitoaĭa. Trunchĭ pus pe picĭoare pe care se cĭoplesc diferite unelte ale caseĭ (rev. I. Crg. 8, 220). Suportu nicovaleĭ. Epitet ironic uneĭ vite saŭ uneĭ femeĭ înalte și slabe.

cobấlă sf vz cobilă

COBẤLĂ s. f. v. cobilă.

COBÎ́LĂ s. f. v. cobilă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COBÍLĂ s. (TEHN.) 1. (reg.) cápră, cóbiliță, cotúmbă, crăcánă, croc, iápă, trăgătoáre, (Mold. și Transilv.) tráglă. (~ pentru transportat plugul.) 2. (reg.) cúșniță, hînțắu, scaun de înspițát, scaun de spíțe. (~ a rotarului.)

cobílă, cobile, (cobdílă), s.f. – (reg.) Partea plugului pe care stă grindeiul. O unealtă de lemn cu două picioare în formă de crac, pe care se pun plugul și grapa, când se pleacă la deal, unde nu se poate merge cu carul (Bârlea, 1924). – Din sl. kobyla „iapă” (sens metaforic referitor la faptul că, la început, suportul era prevăzut cu picioare) < lat. caballa „iapă” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

cobílă, -e, (cobdílă), s.f. – Partea plugului pe care stă grindeiul. O unealtă de lemn cu două picioare în formă de crac, pe care se pun plugul și grapa, când se pleacă la deal, unde nu se poate merge cu carul (Bârlea 1924). – Din sl. kobyla „iapă” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

Intrare: cobilă
cobilă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobilă cobila
plural cobile cobilele
genitiv-dativ singular cobile cobilei
plural cobile cobilelor
vocativ singular
plural
cobâlă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobâ cobâla
plural cobâle cobâlele
genitiv-dativ singular cobâle cobâlei
plural cobâle cobâlelor
vocativ singular
plural