9 definiții pentru coabitație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coabitație sf [At: DA ms / P: co-a~ / V: coha~, (înv) ~iúne, cohabitațiúne / Pl: ~ii / E: fr cohabitation] 1-2 Coabitare (1-2).

COABITÁȚIE s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.

COABITÁȚIE, coabitații, s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.

COABITÁȚIE s.f. Coabitare. [Var. coabitațiune s.f. / cf. lat. cohabitatio, fr. cohabitation].

COABITÁȚIE s. f. coabitare. (< fr. cohabitation, lat. cohabitatio)

*coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coabitáție (co-a-, -ți-e) s. f., art. coabitáția (-ți-a), g.-d. coabitáții, art. coabitáției

coabitáție s. f. (sil. co-a-) → abitație


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COABITÁȚIE s. v. coabitare.

Intrare: coabitație
coabitație substantiv feminin
  • silabație: co-a-
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coabitație
  • coabitația
plural
  • coabitații
  • coabitațiile
genitiv-dativ singular
  • coabitații
  • coabitației
plural
  • coabitații
  • coabitațiilor
vocativ singular
plural