coșmăgi vr [At: ȘEZ. V, 59/27 / Pzi: ~gesc / E: coșmagă] (Reg) 1 A tărăgăna. 2 A se codi. 3 A lenevi dimineața în pat.

coșmagă sf [At: (1814) IORGA, S. D. XXI, 468 / V: ~moa-, hoșmoa-~ / Pl: ~age / E: ns cf cocioabă, cociomeagă, cociomeață, coșleabă, coșmandră, coșmolie, coștireață, coștoroabă] (Reg) 1 Colibă de lemn. 2 Căsuță în care stau ciobanii iarna și păstrează brânza și uneltele stânii. 3 Colibă de stuf de lângă stână, în care se află răscolul, strunga, perdeaua. 4 Colibă în care stau oamenii la lucru. 5 (Pex) Coteț prost construit. 6 (Pex) Cotețul câinelui. 7 (Pan) Ridicătură de pământ asemănătoare unui bordei de ciobani.

coșmoagă sf vz coșmagă

hoșmoagă sf vz coșmagă

COȘMAGĂ, COȘMELIE, COȘMOLIE sf. Colibă de scînduri, șandrama, cocioabă (în care se adăpostesc ciobanii): toate povestirile cîte se aud în coșmaga de la stînă (FURT.); un om mare poate ieși și dintr’o coșmolie, ori bordeiu (JIP.).

❍ COȘMANDRĂ (pl. -dre) sf. Mold. (PAMF.) Casă veche și mică [comp. COȘMAGĂ].

❍ COȘMELIE, COȘMOLIE 👉 COȘMAGĂ.

COȘMAGĂ, coșmăgi, s. f. (Mold.) Colibă de seînduri, baracă. Era la inserat și nu se aprinseseră lumini. în molozurile gării, o coșmagă strîmbă de seînduri și corturi de trupe care țineau circulația drumului de fier, legînd lumea cu pustia și cu frontul. SADOVEANU, M. C. 86.

COȘMAGĂ, coșmăgi, s. f. (Reg.) Colibă de scînduri; baracă.

coșmagă f. Mold. bordeiu și în special colibă unde stau ciobanii. [Origină necunoscută].

coșmágă f., pl. ăgĭ (rus. kolymága, căruță). Est. Casa stîneĭ, adăpostu cĭobanilor la stînă. Șopron mic. Fig. Iron. Cocĭoabă. – Și coșmoagă (oa dift.), pl. e. În Munt. coșmelie (CL. 1920, 520, și ChN. I, 10) și coșmolie, coșneagă și coșnĭoagă. În Cov. și coșmándră, pl. e, șandrama.

coșmagă s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi

coșmagă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi

coșmagă s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi