clorurare sf [At: LTR / Pl: ~rări / E: clorură] 1 Combinare cu clorul Si: clorurație (1). 2 Transfomare a unei substanțe în clorură Si: clorurație (2). 3 Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atimi de clor în molecula unui compus organic. 4 (Tex) Tratare a lânii cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți Si: clorurație (3).

CLORURÁRE s.f. Acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurație. [< clorura].

clorura vt [At: DEX² / Pzi: ~réz / E: fr chlorurer] 1 A combina cu clorul. 2 A transforma o substanță în clorură. 3 (Fex) A trata lâna cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți.

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].

CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)

A CLORURÁ ~éz tranz. (molecule ale unor compuși organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurării

clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză

clorurá vb., ind. prez. 1 sg. cloruréz, 3 sg. și pl. clorureáză

CLORURÁRE s. (CHIM.) clorurație.