2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clorurare sf [At: LTR / Pl: ~rări / E: clorură] 1 Combinare cu clorul Si: clorurație (1). 2 Transfomare a unei substanțe în clorură Si: clorurație (2). 3 Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atimi de clor în molecula unui compus organic. 4 (Tex) Tratare a lânii cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți Si: clorurație (3).

CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

CLORURÁRE s.f. Acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurație. [< clorura].

clorura vt [At: DEX2 / Pzi: ~réz / E: fr chlorurer] 1 A combina cu clorul. 2 A transforma o substanță în clorură. 3 (Fex) A trata lâna cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți.

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].

CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)

A CLORURÁ ~éz tranz. (molecule ale unor compuși organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurării

clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză

clorurá vb., ind. prez. 1 sg. cloruréz, 3 sg. și pl. clorureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLORURÁRE s. (CHIM.) clorurație.

Intrare: clorurare
clorurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clorurare
  • clorurarea
plural
  • clorurări
  • clorurările
genitiv-dativ singular
  • clorurări
  • clorurării
plural
  • clorurări
  • clorurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: clorura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clorura
  • clorurare
  • clorurat
  • cloruratu‑
  • clorurând
  • clorurându‑
singular plural
  • clorurea
  • clorurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clorurez
(să)
  • clorurez
  • cloruram
  • clorurai
  • clorurasem
a II-a (tu)
  • clorurezi
(să)
  • clorurezi
  • clorurai
  • clorurași
  • cloruraseși
a III-a (el, ea)
  • clorurea
(să)
  • clorureze
  • clorura
  • clorură
  • clorurase
plural I (noi)
  • clorurăm
(să)
  • clorurăm
  • cloruram
  • clorurarăm
  • cloruraserăm
  • clorurasem
a II-a (voi)
  • clorurați
(să)
  • clorurați
  • clorurați
  • clorurarăți
  • cloruraserăți
  • cloruraseți
a III-a (ei, ele)
  • clorurea
(să)
  • clorureze
  • clorurau
  • clorura
  • cloruraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)