2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

CLORURÁRE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

clorurare sf [At: LTR / Pl: ~rări / E: clorură] 1 Combinare cu clorul Si: clorurație (1). 2 Transfomare a unei substanțe în clorură Si: clorurație (2). 3 Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atimi de clor în molecula unui compus organic. 4 (Tex) Tratare a lânii cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți Si: clorurație (3).

CLORURÁRE s.f. Acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurație. [< clorura].

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

clorura vt [At: DEX2 / Pzi: ~réz / E: fr chlorurer] 1 A combina cu clorul. 2 A transforma o substanță în clorură. 3 (Fex) A trata lâna cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți.

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].

CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)

A CLORURÁ ~éz tranz. (molecule ale unor compuși organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurắrii

cloruráre s. f., g.-d. art. clorurării

clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză

clorurá vb., ind. prez. 1 sg. cloruréz, 3 sg. și pl. clorureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLORURÁRE s. (CHIM.) clorurație.

Intrare: clorurare
clorurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clorurare
  • clorurarea
plural
  • clorurări
  • clorurările
genitiv-dativ singular
  • clorurări
  • clorurării
plural
  • clorurări
  • clorurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: clorura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clorura
  • clorurare
  • clorurat
  • cloruratu‑
  • clorurând
  • clorurându‑
singular plural
  • clorurea
  • clorurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clorurez
(să)
  • clorurez
  • cloruram
  • clorurai
  • clorurasem
a II-a (tu)
  • clorurezi
(să)
  • clorurezi
  • clorurai
  • clorurași
  • cloruraseși
a III-a (el, ea)
  • clorurea
(să)
  • clorureze
  • clorura
  • clorură
  • clorurase
plural I (noi)
  • clorurăm
(să)
  • clorurăm
  • cloruram
  • clorurarăm
  • cloruraserăm
  • clorurasem
a II-a (voi)
  • clorurați
(să)
  • clorurați
  • clorurați
  • clorurarăți
  • cloruraserăți
  • cloruraseți
a III-a (ei, ele)
  • clorurea
(să)
  • clorureze
  • clorurau
  • clorura
  • cloruraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clorurare

  • 1. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: clorurație

etimologie:

  • vezi clorura
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

clorura

  • 1. A efectua o clorurare.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. A trata cu clor unele substanțe organice.
      surse: DN
    • 1.2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți.
      surse: DN

etimologie: