clopotniță sf [At: ANON. CAR. / V: ~podn~, ~pon~, ~poln~, ~porn- / Pl: ~țe / E: clopot + -(n)iță] 1-2 Turn de biserică sau construcție în formă de turn (lângă biserică) unde sunt instalate clopotele. 3 (Îrg; art) Joc în care mai mulți tineri făceau un cerc ținându-se de umeri în jurul unuia care nu știa despre ce e vorba, iar alt tânăr se urca pe umerii lor și îl trăgea de păr pe cel din mijloc, spunând că „trage clopotul”.

CLOPOTNIȚĂ (pl. -țe) sf. ⛪ Turnul bisericii unde sînt atîrnate clopotele (🖼 1301): Clopotnița trosnește, în tălpi izbește toaca (IRG.).

CLOPOTNIȚĂ, clopotnițe, s. f. Turn de biserică – sau construcție în formă de turn, situată lîngă biserică – în care sînt instalate clopotele. Pe coaste verzi, în preajma apelor, se arăta cîte un sat tăcut, deasupra căruia răsăreau cumpene de fîntîni și clopotnița unei biserici albe. SADOVEANU, O. I 298. Domol purcede glas de schijă De la clopotnița din deal. GOGA, P. 56. Clopotnița trosnește, în stîlpi izbește toaca. EMINESCU, O. I 69, Luați toaca D-a stîngă, Ciocanele D-a dreapta Și-n clopotniță Urcați. TEODORESCU, P. P. 42. – Pl. și: (Mold.) clopotniți (ALECSANDRI, P. III 301).

CLOPOTNIȚĂ ~e f. Turn de biserică sau construcție specială în care sunt instalate clopotele. [G.-D. clopotniței] /clopot + suf. ~niță

clopotniță f. turnul bisericei unde sunt atârnate clopotele.

clopótniță f., pl. e (d. clopot). Turnu în care e clopotu bisericiĭ. – Și -órniță.

clopodniță sf vz clopotniță

clopolniță sf vz clopotniță

cloponiță sf vz clopotniță

cloporniță sf vz clopotniță

clopórniță, V. clopotniță.

clopotniță s. f., g.-d. art. clopotniței; pl. clopotnițe

clopotniță s. f., g.-d. art. clopotniței; pl. clopotnițe

clopotniță s. f., g.-d. art. clopotniței; pl. clopotnițe