clonț sn [At: ȘINCAI, HR. I, 363/8 / V: (îvr) cloț⁴ / Pl: ~uri, (rar) ~i sm / E: bg клюнек] 1 (Pop) Plisc. 2 (Fam; prt; fig) Gură. 3 (Reg; îe) Mai moaie-ți ~ul ! sau ~ul! Mai taci din gură. 4 (Rar; fig) Bărbie. 5 (Bot; îc) ~ii babei Corn-de-secară (Claviceps purpurea). 6 (Pop) Colț (dinte). 7 (Reg) Stâncă ascuțită. 8 (Reg) Germene. 9 (Reg) Cocoșul armei. 10 Cui. 11 (Rar) Parte a unui obiect asemănătoare cu un plisc. 12 (Bot; reg; îc) ~ul cocostârcului sau ~ul nagâțului Nemțișori (Consolida regalis). 13 (Bot; reg; îae) Pliscul cucoarei (Erodium cicutarium). 14 (Bot; reg; îc) ~ul curcanului Moțul curcanului (Amaranthus caudatus).

CLONȚ (pl. -țuri) sn. 1 🐦 Cioc (în spec. de păsări mai mari): o mulțime nenumărată de păsări cu ~uri de fier (SB.) ¶ 2 F pr. anal. Bărbie: baba avea un ~ care-i intra în gură (SAD.) [bg. kljunecŭ].

CLONȚ, clonțuri, s. n. (Mold., Transilv.) 1. Cioc, plisc. Tot plimbă pînea pe la clonțurile puilor care pasc piuind și caută gîze. CAMILAR, N. I 402. Era croit să crească înalt ca taică-su. Nasul pornit ca un clonț de erete. Ochii i se măreau și i se lungeau ca doi lostuni. SADOVEANU, M. C. 9. Aruncă paloșul și nimerește pe corb chiar în inimă, de scăpă inelul din clonț. RETEGANUL, P. II 18. ♦ Fig. (Popular, în glumă sau în batjocură) Gură. V. plisc. Să taci din clonț, muiere! CAMILAR, N. II 332. Închide-ți clonțul, dadacă. Ești o vicleană! SADOVEANU, Z. C. 332. 2. (Rar) Țintă, cui. Și-a încălțat bocancii cei mari cu clonțuri de oțel. SADOVEANU, V. F. 149.

CLONȚ ~uri n. pop. v. CLANȚ. ◊ A-și ține ~ul a-și închide gura; a tăcea. /<bulg. kljunec

clonț n. Mold. cioc, vorbind mai ales de al păsărilor răpitoare: păsări cu clonțul de fier. [Cf. serb. KLĬUNIȚ].

clonț n., pl. urĭ (var. din clanț. Cp. cu cleanț și cu sîrb. kljun, dim. kljunić, cĭoc). Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ): Nu-țĭ băga clonțu pin mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și clanț și clobanț.

cloț⁴ sn vz clonț

❍ CLIONȚ = CLONȚ.

CLOANȚĂ (pl. -țe) sf. F 1 Gură, plisc, clonț: eh! grăi moș Doroftei, cam supărat, am să v’astup cloanța la toate (DLVR.); Băn. (P): a luat-o în ~, s’a cam îmbătat ¶ 2 Babă bătrînă, urîtă și fără dinți; ca mai toate babele urîte, și cloanța sau baba-cloanța sau știrba-baba-cloanța e socotită de popor ca vrăjitoare sau că ar avea legături cu necuretul: Și tot toarce cloanța toarce Din măsele clănțănind (ALECS.); văzu trecînd pe acolo o babă-cloanță vrăjitoare (ISP.); știrba-baba-cloanța știind că împăratul are obiceiu a bea în toată seara o cupă de lapte dulce (CRG.) [CLONȚ].

❍ CLOȚ (pl. -țuri) sn. 1 Olten. 🏠 = ALIC 2 (CIAUȘ). ¶ 2 Olten. (VÎRC.) Bucată de lemn ¶ 3 Trans. Prăjină de brad (PȘC.) [germ. Klotz].

clonț (reg., fam.) s. n., pl. clonțuri

clonț (pop., fam.) s. n., pl. clonțuri

clonț s. n., pl. clonțuri

clonț, cloanțe s. n. 1. (vulg.) gură 2. (pop.) dinte

CLONȚ s. v. gură.

CLONȚ s. v. cioc.

CLONȚ s. cioc, plisc, (înv. și reg.) rost, (reg.) cioclonț, ciup, clanț, clobanț, flisc. (~ de pasăre.)

clonț s. v. GURĂ.

CLONȚUL-COCOSTÂRCULUI s. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.

clonțul-cocostîrcului s. v. CIOCUL-CUCOAREI. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI.

clonț, clonțuri, s.n. (pop.) 1. cioc, plisc, clobanț, flisc, pipură. 2. gură, fleoancă, fleură, bot. 3. dinte. 4. stană de piatră ascuțită; bruș. 5. inima seminței; germene. 6. cocoșul puștii.