clocotit², ~ă a [At: MINEIUL (1776), 174 1/1 / Pl: ~iți, ~e / E: clocoti] 1-2 (D. lichide) Care a fiert sau fierbe în clocote. 3 (D. lichide) Foarte fierbinte. 4 (Înv; d. cai; îe) A bea apă ~ă și a mânca foc A fi foarte iute.

clocotit¹ sn [At: GRAIUL I, 520 / Pl: (rar) ~uri / E: clocoti] 1-4 Clocotire (1-4). 5 (Înv; ccr) Apă clocotită.

CLOCOTIT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); foarte fierbinte. Apă clocotită. ◊ (Despre vasul în care fierbe clocotind un lichid) Un cazan clocotit.

clocotít, -ă adj. Care a clocotit. Ferbinte, care frige: m’am opărit cu apă clocotită.

clocoti vi [At: (a. 1580) ap. CUV. D. BĂTR. II, 455 / V: (Mun) colc~ / Pzi: ~tesc, 3 ~tește, (îvr) ~tă, ~te / E: vsl клокотати] 1 (D. lichide sau vase cu lichide) A fierbe. 2 (D. lichide) A se agita. 3-4 (Fig; d. oameni sau sentimente, pasiuni etc.) A (fi pe punctul de a) se dezlănțui. 5 (Fig) A vui.

colcoti v vz clocoti

CLOCOTI, COLCOTI (-otesc); pers. a 3-a: -otă, și -otește vb. intr. 1 A fierbe în clocote: am să fac o arșiță ... încît să clocotească fîntînile, cum clocotesc oalele la foc (SB.); mă cufundam într’o prăpastie neagră, în care clocoteau păcură și smoală (DLVR.) ¶ 2 pr. ext. Despre valurile furioase ale unei ape: undele lui colcotă, sfărmate de bolovani (VLAH.) ¶ 3 A țîșni, a curge în valuri: în loc de apă, începu a clocoti un sînge mohorît (ISP.) ¶ 4 Ⓕ A răsuna cu putere: începură a-l boci amîndouă ... de clocotea casa (CRG.) ¶ 5 Ⓕ: ~ de mînia, a fi aprins de mînie; ciuda ce clocotea într’însa (GRIG.).

CLOCOTITOR adj. verb. CLOCOTI 1 Care clocotește: Cu-albastra, sgomotoasa, clocotitoarea mare (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ Răsunător, sguduitor: un „urs” puternic, ~, zbucnește din mii de guri (VLAH.).

CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocotă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 300). – Variantă: colcoti (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.

A CLOCOTI ~esc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic și zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stăpânit de emoții puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata să se dezlănțuie. 5) fig. (despre activități) A se afla în deplină desfășurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spații) A răsuna de sunete puternice și prelungi; a vui. /<sl. klokotati

clocotì (colcotì) v. 1. a fierbe în clocote: valurile clocotesc; 2. fig. a răsuna cu putere: urlă dealul, clocotește Al.

clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb, dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s’a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.

clocoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotesc, 3 sg. clocotește, imperf. 1 clocoteam; conj. prez. 1 sg. să clocotesc, 3 să clocotească

clocoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotesc, imperf. 3 sg. clocotea; conj. prez. 3 să clocotească

clocoti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotesc, imperf. 3 sg. clocotea; conj. prez. 3 sg. și pl. clocotească

clocotesc, -team 1 imp.

clocoti (clocotesc, clocotit), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție).

CLOCOTIT adj. v. fierbinte.

CLOCOTIT adj. fierbinte. (Apă ~.)

CLOCOTI vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. v. agita. 3. a se dezlănțui. (Marea ~.)

CLOCOTI vb. v. aui, hăui, hăuli, hui, răsuna, vui.

CLOCOTI vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. a (se) agita, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute ~ în matcă.) 3. a se dezlănțui. (Marea ~.)

clocoti vb. v. AUI. HĂUI. HĂULI. HUI. RĂSUNA. VUI.