clocotit², ~ă a [At: MINEIUL (1776), 174 1/1 / Pl: ~iți, ~e / E: clocoti] 1-2 (D. lichide) Care a fiert sau fierbe în clocote. 3 (D. lichide) Foarte fierbinte. 4 (Înv; d. cai; îe) A bea apă ~ă și a mânca foc A fi foarte iute.

clocotit¹ sn [At: GRAIUL I, 520 / Pl: (rar) ~uri / E: clocoti] 1-4 Clocotire (1-4). 5 (Înv; ccr) Apă clocotită.

CLOCOTÍT, -Ă, clocotiți, -te, adj. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care fierbe sau a fiert în clocote (1); foarte fierbinte. Apă clocotită. ◊ (Despre vasul în care fierbe clocotind un lichid) Un cazan clocotit.

clocotít, -ă adj. Care a clocotit. Ferbinte, care frige: m’am opărit cu apă clocotită.

clocoti vi [At: (a. 1580) ap. CUV. D. BĂTR. II, 455 / V: (Mun) colc~ / Pzi: ~tesc, 3 ~tește, (îvr) ~tă, ~te / E: vsl клокотати] 1 (D. lichide sau vase cu lichide) A fierbe. 2 (D. lichide) A se agita. 3-4 (Fig; d. oameni sau sentimente, pasiuni etc.) A (fi pe punctul de a) se dezlănțui. 5 (Fig) A vui.

colcoti v vz clocoti

CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocólă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N- I 300). – Variantă: colcotí (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.

A CLOCOTÍ ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic și zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stăpânit de emoții puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata să se dezlănțuie. 5) fig. (despre activități) A se afla în deplină desfășurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spații) A răsuna de sunete puternice și prelungi; a vui. /<sl. klokotati

clocotì (colcotì) v. 1. a fierbe în clocote: valurile clocotesc; 2. fig. a răsuna cu putere: urlă dealul, clocotește Al.

clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb, dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s’a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.

clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă

clocotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clocoteáscă

clocotesc, -team 1 imp.

CLOCOTÍT adj. v. fierbinte.

CLOCOTIT adj. fierbinte. (Apă ~.)

CLOCOTÍ vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. v. agita. 3. a se dezlănțui. (Marea ~.)

CLOCOTÍ vb. v. aui, hăui, hăuli, hui, răsuna, vui.