4 definiții pentru cleanță

cleánță sf vz clanță

clánță sf [At: COSTINESCU / V: cleá~, cláță / Pl: ~țe / E: ns cf clanț] 1 Limbă de metal la broasca ușii, prin acționarea căreia se închide și se deschide ușa Si: încuietoare, (rar) ivăr, (pop) clampă, zimpirig. 2 Mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții care, prin apăsare, acționează mecanismul de închidere sau deschidere al acestora Si: cleampă. 3 (Fig; fam; prt) Gură. 4 (Pop; îe) Rău de ~ Rău de gură. 5 (Pop; îe) Bun de ~ Om care vorbește mult (și convingător). 6 (Pop; îe) A(-i) da din ~ (sau cu ~ța) A vorbi mult (și inutil). 7 (Pop; îe) A se lua la ~ (sau a se pune în ~) A se certa. 8 (Îrg) Câine care latră la lună. 9 (Pop) Brezaie. 10 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

clánță f., pl. e (d. clanț și rudă cu germ. klinke și fr. clenche, clanță). Rătez [!] feru care ține închisă o ușă primitivă. (V. clampă și broască). Fig. Clanț, clănțăneală: a te lua la clanță cu cineva. Om care clănțănește mult, flecar: ce clanță de femeĭe! – În Ban. Olt. cleanță, pl. clențe. V. colătăŭ.

Intrare: cleanță
cleanță
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.