clavicord sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr clavicorde, lat clavicordium] Instrument muzical cu claviatură și coarde, strămoș al pianului.

CLAVICORD s.n. Vechi instrument cu claviatură și coarde în formă dreptunghiulară, asemănător clavecinului. [Pl. -duri. / < fr. clavicorde, it. clavicordio].

CLAVICORD s. n. vechi instrument cu claviatură și coarde lovite, strămoșul pianului. (< fr. clavicorde)

CLAVICORD ~uri n. înv. Instrument muzical cu coarde și claviatură ce produce sunete prin lovirea clapelor cu un știft special. /<fr. clavicorde, lat. clavicordium

clavicord s. n., pl. clavicorduri

clavicord s. n., pl. clavicorduri

clavicord s. n., pl. clavicorduri

clavicord (< lat.; it. clavicordo; germ. Klavichord; engl. clavichord), instr. cordofon apărut în sec. 14, la care pentru prima oară se reunesc coardele (așezate orizontal) cu o claviatură*. Ambitusul (1) c. cuprindea 3 1/2 octave* diatonice*, mai târziu cromatice*. Tipul mai popular, c. cu bare (germ. gebundenes Klavichord; fr. c. liés; engl. Fretted clavichord) avea 26 coarde, fiecare putând fi lovită de mai multe clape. Rolul clapelor era dublu: acela de a lovi coarda și acela de a determina concomitent porțiunea de coardă care să vibreze pentru a obține sunetul dorit. La c. fără bare (germ. bundfreies Klavichord; engl. unfretted clavichord), fiecare dintre coarde era acționată de o singură clapă. Acest tip a fost probabil predecesorul clavecinului*.

electro-clavicord v. electrofone, instrumente.