creastă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~este / E: ml crista] 1 Excrescență cărnoasă (de obicei roșie), dințată, pe capul unor păsări. 2 (Bot; reg; îc) ~ta-cocoșului Plantă ierboasă (Celosia cristata) cu flori mici roșii sau galbene, reunite în vârful tulpinii pe o axă dilatată în formă de creastă ondulată. 3 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu flori roșii sau liliachii Si: brabăn (Dentaria grandulosa). 4-5 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu foi lanceolate, cu spori de mărime mijlocie, foarte bombați, sau cu spori foarte mici, aproape plani, dispuși pe fața interioară a frunzelor (Aspidium Braunit sau lobatum). 6 (Bot; reg; îae) Talpa-gâștei (Chenopodium rubrum). 7 (Bot; reg; îae) Ciupercă mare fragilă, comestibilă, cu tulpina cărnoasă, albă, care se pune la uscat Si: (reg) barba-caprei, burete-creț, meloșel, opintici, togmăgel (Dryodon carelloides). 8 (Bot; reg; îae) Rămurele (Ramaria borytis). 9 (Bot; reg; îae) Iarba-ficatului. 10 (Bot; reg; îae) Clocotici (Rhinantus alpinu). 11 (Bot; reg; îae) Moțul-curcanului (Amaranthus condatus). 12 (Bot; reg; îae) Spilcuțe (Tanacetum vulgare). 13 (Bot; reg; îc) ~ta-găinii Rămurele. 14 (Bot; reg; îc) ~-măruntă Togmăgel (Ramaria crispata). 15 (Pan) Moț de pene (de altă culoare) la capul unor specii de păsări. 16 (Pan) Pieptănătură în formă de creastă. 17 (Fig) Tăietură lungă și îngustă. 18 (Fig) Crestătură. 19 (Spc; șîs) ~estele crăcilor Fiecare dintre cele două scobituri în osia din spate a carului. 20 (Spc) Parte de jos a trunchiului de copac tăiat în unghi ascuțit. 21 Bucată tăiată din ceva crestat. 22 (Psr) Crestălău. 23 Parte superioară a unui zid acoperit de streașină. 24 Vârf al casei țărănești, adesea împodobit cu figuri sculptate în lemn. 25 Ornament în zigzag. 26 (Spc; îc) ~ta-găinii Ornament incizat pe mobile. 27 Parte a unei plante care prezintă crestături. 28 Parte de sus a unui obiect formată din colțuri, ca o creastă (1) de cocoș. 29 Vârfuri ale unui șir de munți, formând un contur cu ridicături și adâncituri. 30 Partea cea mai înaltă, în formă de linie, a unui val. 31 Vârf al unui arbore. 32 (Spc) Vârf al molidului, crescut în ultimul an. 33 Ridicătură lungă și îngustă. 34 (Atm) Proeminență osoasă. 35 Coamă de acoperiș. 36 (Îs) ~ de taluz Linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. corectat(ă)

burete s.m. 1 (bot.) Nume generic dat mai multor specii de ciuperci din familia boletacee. ◊ Expr. (fam.) Doar n-am mîncat bureți = doar n-am înnebunit! A-i toca cuiva gura (la) bureți = a vorbi repede, spunînd lucruri neînsemnate, palavre; a vorbi verzi și uscate. (Parcă) a mîncat bureți v. mînca. ◊ Compuse: burete-acru (sau -alb, -galben, -iute, -lăptos, -piperat, -usturos) ori bureți-lucii (sau -de-spin, usturoi, -vineți) = ciupercă comestibilă, cu pălăria albă, sferică, cu piciorul alb, scurt, gros și cărnos, cu carnea tare și piperată (Lactarius piperatus); bureți-călugărești = ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul stejarilor, cu pălării numeroase, brun-cenușii, imbricate și reunite prin pedicule într-un singur trunchi, cu carnea albă, plăcut mirositoare (Polyporus frondosus); bureți-de-rouă = ciupercă comestibilă care crește pe bălegar, cu pălăria conic-cilindrică de culoare roșie-brună; burete-bălos = a) numele unei ciuperci necomestibile (Hygrophorus eburneus); b) băloșel (Russula foetans); burete-bubos (sau -pestriț) = ciupercă otrăvitoare, cărnoasă, de culoare cafenie-cenușie, cu numeroși solzi albi pe suprafața pălăriei, care are marginea striată (Amanita pantherina); burete-crăiesc (sau -domnesc) = a) ciupercă comestibilă (Tricholoma equestre); b) ciupercă necomestibilă (Bolbitius vitellinus); burete-de-bubă (și -de inimă, -pucios, -puturos) ciupercă necomestibilă (Phallus impudicus); burete-creț = opintici (Ramaria flava); burete-de-casă (sau -de-pivniță) = ciupercă necomestibilă, de culoare galben-ruginie, care crește în locuri umede și întunecoase, pe lemnul putred (Merulius lacrymans); burete-de-conopidă sau bureți-de-veveriță = tocmăgel (Ramaria formosa); burete-de-gîze (sau -șerpesc) = ciupercă otrăvitoare, cu pălăria de culoare roșie, acoperită cu solzi albi sau gălbui, cu piciorul alb, înconjurat de resturi de volvă (Amanita muscaria); burete-de-iască = văcălie (Fomes fomentarius); burete-de-mai = nicorete (Tricholoma georgii); burete-de-mesteacăn (sau -călugăresc) = pitarcă (Boletus scaber); ∆ burete-dulce; burete-roșu; burete-țepos; buretele-calului; buretele-cerbilor; buretele-oilor; buretele-vacii; bureți-de-fag; bureți-de-iarbă; bureți-de-pajiște; burete-de-conopidă; burete-pipărat; burete-veninos; bureți-grași; bureți-popești. ♦ Spec. Hrib, mînătarcă (Boletus edulis). 2 (zool.; la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, rar dulcicole, fixate de stînci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase, calcaroase sau din fibre de spongină (Spongiaria); (și la sg.; și burete- de-mare) animal care face parte din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, are numeroase întrebuințări. ♦ Obiect făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc, material plastic etc.), bun absorbant, folosit la baie, bucătărie etc. ◊ Expr. A șterge (ceva) cu buretele v. șterge. A trage (peste ceva) cu buretele v. trage. A trece (peste ceva) cu buretele v. trece. 3 Analog, (tehn.) Partea cea mai umflată a butucului de la roțile carului, în care sînt făcute orificiile prin care intră capetele spițelor. • pl. -ți. /lat. *bolētis, -em <lat. boletus, -i; cf. gr. βωλίτης.

BURETE bureți, s. m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).

CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

LABĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb.

BURETE ~ți m. 1) Specie de ciuperci. ~-alb. ~-pucios. ◊ Doar n-am mâncat ~ți doar n-am înnebunit. 2): ~-de-mare animal marin, nevertebrat, având scheletul format dintr-o rețea de fibre elastice, care își duce viața în colonii masive, prins de stâncile subacvatice. 3) Obiect spongios, făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc poros), servind la spălat, la șters tabla și în alte scopuri. /<lat. boletis

CREASTĂ creste f. 1) Excrescență cornoasă roșie sau smoc de pene de pe capul unor păsări. 2) Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui val de apă etc. ~a dealului. [G.-D. crestei; Sil. creas-] /<lat. crista

LABĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă în jos. 2) Parte inferioară a piciorului pe care calcă păsările. ◊ ~a- (sau talpa-) gâștei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisică etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhăța pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de pădure. [G.-D. labei] /<ung. lab

burete (ciupercă, obiect poros) s. m., pl. bureți

creastă s. f., g.-d. art. crestei; pl. creste

labă s. f., g.-d. art. labei; pl. labe

tocmăgel s. m., pl., tocmăgei, art. tocmăgeii

BURETE s. v. ciupercă, fungi, hrib, măsea, mânătarcă.

BURETE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spumă, (Transilv. și Ban.) șponghie. (~ de șters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casă v. ciupercă de pivniță; burete-de-conopidă = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) crețișoară, curălice, meloșel, opintici (pl.), togmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Ramaria botrytis) rămurele (pl.); burete-de-mesteacăn (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinișoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) păstrăv; burete-flocos (Lactarius torminosus) = (reg.) flocoșel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) gălbinele (pl.), gălbiori (pl.), urechiușă, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) bășina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = păstrăv; burete-pestriț (Amanita muscaria) = (reg.) burete-șerpesc, (Mold.) pălăria-șarpelui; burete-șerpesc (Lepiota procera) = (Mold.) pălăria-șarpelui.

CREASTĂ s. v. măsea, răvar.

CREASTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creștet, culme, muchie, spinare, sprânceană, (pop.) culmiș. (O ~ prelungă de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coamă. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocoșului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloșel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă. 6. (ANAT.) creastă epidermică v. creastă papilară; creastă papilară = creastă epidermică.

LABĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) brâncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureți-degetar (pl.), creasta-cocoșului.

LABĂ s. v. membru inferior, mână, picior.

TOCMĂGEL s. (BOT.; Clavaria crispula) (reg.) opintici (pl.), barba-caprei, burete-creț.

TOCMĂGEL s. v. creasta-cocoșului, rămurele.

Creastă ≠ poală, vale

burete (-ți), s. m. – 1. Specie de ciuperci. – 2. Burete. – Mr. buburec (pl. bubureți), bureate, megl. bureți. Lat. bōlĕtus (Diez, Gramm., I, 188; Pușcariu 239; REW 1193; Candrea-Dens., 199; DAR), probabil prin intermediul unei forme *bōlĕtis, mai apropiată de gr. βωλίτης. – Der. buretos, adj. (spongios).