15 definiții pentru clauză

cláuză sf [At: GHICA, S. 470 / P: cla-u~ / Pl: ~ze / E: fr clause] 1 Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un contract etc. 2 (Îs) ~ penală Clauză (1) Într-un contract civil prin care o persoană se obligă să plătească, în caz de neexecutare, o anumită sumă de bani. 3 (Îs) ~ cominatorie Clauză (2) penală ce urmărește să asigure executarea contractului. 4 (Îs) ~ compromisorie Dispoziție contractuală prin care părțile se obligă să soluționeze neînțelegerile pe cale arbitrală. 5 (Îs) ~ de stil Clauză (1) ce se găsește în toate actele de aceeași natură. 6 (Îs) ~ de ordin Dispoziție ce urmărește transmiterea unui drept de creanță prin gir. 7 (Îs) ~ leonină Dispoziție contractuală care urmărește să asigure avantaje mult superioare unor contractanți în detrimentul celorlalți. 8 (Îs) ~ aur Clauză (1) contractuală prin care debitorul se obligă să plătească în monedă de aur (sau în raport cu deprecierea monedei față de aur). 9 (Îs) ~za națiunii celei mai favorizate Clauză (1) dintr-un tratat ce atribuie beneficiarului avantajele acordate unor terți. 10 (Îs) ~ de nerăspundere Convenție accesorie a unui contract prin care părțile înlătură, total sau parțial, răspunderea ce le-ar reveni în caz de neexecutare. 11 (Îs) ~ rezolutorie Dispoziție dintr-un act juridic în temeiul căreia actul respectiv va fi reziliat dacă una din părți nu-și îndeplinește obligația (sau intervine un eveniment în afara voinței părților). 12 (Îs) ~ testamentară Clauză (1) într-un testament ce cuprinde o dispoziție de ultimă voință.

CLÁUZĂ, clauze, s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (tratat, contract). [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.

CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție (specială) prevăzută într-o convenție, într-un tratat, într-un contract etc. [Pr.: cla-u-] – Din fr. clause.

CLÁUZĂ, clauze, s. f. Dispoziție specială prevăzută într-o convenție. într-un tratat, într-un contract etc. Contractele se încheie prin Ministerul Gospodăriei Silvice, care are dreptul a le rezilia în caz de nerespectare a clauzelor stabilite. B. O. 1953, 38. Ai adăugat cu creionul un rînd abil, care înlătura tocmai clauza aceasta. CAMIL PETRESCU, T. II 587. – Pronunțat: cla-u-.

cláuză (cla-u-) s. f., g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze

cláuză s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. cláuzei; pl. cláuze

CLÁUZĂ s. (JUR.) condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeală, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.)

CLÁUZĂ s.f. Dispoziție, articol special al unei convenții, al unui contract etc. [Pron. cla-u-. / cf. lat.med. clausa, fr. clause].

CLÁUZĂ s. f. dispoziție specială sau accesorie inserată într-o convenție, într-un tratat, contract etc. ♦ ~ a națiunii celei mai favorizate = clauză prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat în relațiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleași avantaje și privilegii acordate și altor state. (< lat. clausa, fr. clause)

cláuză (cláuze), s. f. – Dispoziție prevăzută într-un tratat, contract etc. Fr. clause.Der. clausulă, s. f.

CLÁUZĂ ~e f. Dispoziție (specială) prevăzută într-un act juridic. ◊ ~a națiunii celei mai favorizate clauză prin care, într-un acord internațional, părțile contractante se angajează să-și acorde reciproc condiții și înlesniri economice echivalente celor pe care le-au acordat sau le vor acorda oricărui alt stat. [G.-D. clauzei; Sil. cla-u-] /<fr. clause, lat. clausa

clauză f. dispozițiune particulară a unui act particular sau public.

*cláuză f., pl. e (mlat. clausa, dim. cláusula, articul [!], dispozițiune, d. cláudere, clausum, a închide. V. închid). Dispozițiune particulară a unuĭ act, a unuĭ contract ș. a.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CLÁUZĂ s. (JUR.) condiție, dispoziție, prevedere, punct, stipulare, stipulație, termen, (înv. și pop.) tocmeálă, (înv.) șart. (~ dintr-o convenție.)

CLÁUZĂ (‹ fr., lat. m.) s. f. Prevedere cuprinsă într-un act juridic (contract, tratat). ♦ C. penală = c. prin care părțile dintr-un contract convin ca, în caz de neexecutare, debitorul să-i dea creditorului un anumit lucru (obișnuit o anumită sumă de bani). ◊ C.-aur = c. prin care se precizează că plata unei mărfi sau rambursarea unui credit se va efectua în aur (c.-aur în lingouri) sau în valută (c.-aur în valută). ◊ C. valutară = prevedere expresă inserată în contractele economice, în acordurile de credit sau de plăți între state, prin care prețul se poate stabili sub una din următoarele forme: a) exprimarea prețului într-o valută considerată stabilă (forte), alta decît aceea a decontării și care la data plății se va fi raportat la valuta prețului, înlăturîndu-se astfel oscilațiile valutei în care se face plata; b) exprimarea prețului și a modalității de decontare în aceeași valută, cu mențiunea că prețul de decontare se modifică în proporția în care se schimbă cursul valutei de tranzacție, față de o terță valută considerată forte și prevăzută în contract. ◊ C. la ordin = c. a unui efect de comerț care permite transmiterea dreptului de creanță prin andosare (conține în mod necesar „la ordin”). ◊ Clauza națiunii celei mai favorizate = c., prin care, într-un acord internațional, un stat recunoaște altui stat, de exemplu în relațiile de credit, financiare, bilaterale de licență de import și export, aceleași avantaje și privilegii pe care le-a acordat ori le va acorda oricărui alt stat.

Intrare: clauză
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clauză clauza
plural clauze clauzele
genitiv-dativ singular clauze clauzei
plural clauze clauzelor
vocativ singular
plural