2 intrări

11 definiții

clápcă sf [At: ISPIRESCU, L. 128 / Pl: ~pci / E: bg клaпкa] (Îvp) 1 Capcană. 2 (Îe) A trage ~pa A înșela.

CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.

CLÁPCĂ, clăpci, s. f. (Pop.) Cursă, capcană. – Din bg. klapka.

CLÁPCĂ s. f. (Rar) Cursă, capcană. Toate mrejele lui rămăseseră de rîs; căci [fata] nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. ISPIRESCU, L. 128.

clápcă (pop.) s. f., g.-d. art. clắpcii; pl. clăpci

clápcă s. f., g.-d. art. clăpcii; pl. clăpci

clápcă s. f., pl. clapce

CLÁPCĂ s. v. capcană, cursă, prinzătoare.

clapcă f. cursă: a se feri să nu dea în clapcă ISP. [V. clapc!].

clápcă f., pl. e saŭ clăpcĭ (pol. ceh. klapka, bg. sîrb. klopka, id. V. clapă). Vest. Clupsă, capcană.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clápcă s. v. CAPCANĂ. CURSĂ. PRINZĂTOARE.

Intrare: clapcă (pl. clapce)
clapcă (pl. clapce)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clapcă clapca
plural clapce clapcele
genitiv-dativ singular clapce clapcei
plural clapce clapcelor
vocativ singular
plural
Intrare: clapcă (pl. clăpci)
clapcă (pl. clăpci) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clapcă clapca
plural clăpci clăpcile
genitiv-dativ singular clăpci clăpcii
plural clăpci clăpcilor
vocativ singular
plural