6 definiții pentru clancăt


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cláncăt sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: clanc + -ăl] (Rar) Clăncăit.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. (Rar) Clăncăit. – Din clanc.

CLÁNCĂT, clancăte, s. n. Clăncăit. Clancăte de clopoței. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.

CLÁNCĂT ~e n. Zgomot provocat de lovirea a două obiecte. /clanc + suf. ~ăt


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cláncăt (rar) s. n., pl. cláncăte

cláncăt s. n., pl. cláncăte

Intrare: clancăt
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clancăt
  • clancătul
  • clancătu‑
plural
  • clancăte
  • clancătele
genitiv-dativ singular
  • clancăt
  • clancătului
plural
  • clancăte
  • clancătelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clancăt

  • 1. rar Zgomot provocat de lovirea a două obiecte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clăncăit un exemplu
    exemple
    • Clancăte de clopoței. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • clanc
    surse: DEX '09 DEX '98