12 definiții pentru clăncăit
din care- explicative DEX (9)
- ortografice DOOM (3)
Explicative DEX
CLĂNCĂIT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
clăncăit sn [At: BĂLCESCU, M. V. 369/5 / V: ~ngăit / Pl: ~uri / E: clăncăi] Clăncăire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂIT sbst. Faptul de a clăncăi; zîngănit.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNCĂIT s. n. Acțiunea de a clăncăi și zgomotul produs de obiectele care clăncăiesc; clancăt. Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂIT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clăncăi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clăncăit (clăngăit) n. sunet de clopoței și sgomotul armelor ce se întreciocnesc: clăngăitul paloșelor BĂLC.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clăngăit sn vz clăncăit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
❍ CLINCHET (pl. -ete) sn. Mold. 1 Zornăit de clopoței, de zurgălăi: În văzduh voios răsună ~a de zurgălăi (ALECS.) ¶ 2 pr. anal. Sunet de pahare ciocnite: Eleonora ... amesteca cîntecul ei cu ~ele paharelor (GN.) [onom.; comp. CLANCĂT, CLĂNCĂIT].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
Ortografice DOOM
clăncăit (pop.) s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clăncăit (pop.) s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clăncăit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
clăncăitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clancăt
- Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244. DLRLC
-
etimologie:
- clăncăi DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.