2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLAMPÁ vb. tr. (med.) a obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. (<fr. clamper)

clampă1 sf [At: DR. V, 175 / Pl: ~pe / E: pn klempa] (Îrg) Mârțoagă.

clampă2 sf [At: DAMÉ, T. 96 / V: clea~, (reg) cleamcă / Pl: ~pe / E: clamp] (Reg) 1 Clanță. 2 Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. 3 Cârligele care leagă jilțul căruței.

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLEÁMPĂ s. f. v. clampă.

CLEÁMPĂ s. f. v. clampă.

CLEÁMPĂ s. f. v. clampă.

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Mold.) Clanță. Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160. Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpînului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91. În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122. Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921. – Variantă: cleámpă (DUNĂREANU, CH. 34, IOSIF, PATR. 41, EMINESCU, O. I 106) s. f.

CLÁMPĂ ~e f. Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clanță. ◊ A fi (beat) ~ a fi într-o stare înaintată de ebrietate. /v. a clămpăni

clampă f. Mold. clanța ușei: când aud că sună clampa EM. [Onomatopee].

clámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clampá vb., ind. prez. 1 sg. clampéz, 3 sg. și pl. clampeáză

clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe

clámpă s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLÁMPĂ s. v. clanță, ivăr, încuietoare.

clampă s. v. CLANȚĂ. IVĂR. ÎNCUIETOARE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

clámpă, clámpe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.

clámpă, clampe, (cleampă), s.f. – (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALRRM, 1971: 265); parte de broască în care intră zăvorul; scoabă. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. klampa, clamp, cf. germ. Klamm (Scriban); der. regr. din clămpăni (DEX); din clamp „cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte din lemn” (MDA).

arată toate definițiile

Intrare: clampa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clampa
  • clampare
  • clampat
  • clampatu‑
  • clampând
  • clampându‑
singular plural
  • clampea
  • clampați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clampez
(să)
  • clampez
  • clampam
  • clampai
  • clampasem
a II-a (tu)
  • clampezi
(să)
  • clampezi
  • clampai
  • clampași
  • clampaseși
a III-a (el, ea)
  • clampea
(să)
  • clampeze
  • clampa
  • clampă
  • clampase
plural I (noi)
  • clampăm
(să)
  • clampăm
  • clampam
  • clamparăm
  • clampaserăm
  • clampasem
a II-a (voi)
  • clampați
(să)
  • clampați
  • clampați
  • clamparăți
  • clampaserăți
  • clampaseți
a III-a (ei, ele)
  • clampea
(să)
  • clampeze
  • clampau
  • clampa
  • clampaseră
Intrare: clampă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clampă
  • clampa
plural
  • clampe
  • clampele
genitiv-dativ singular
  • clampe
  • clampei
plural
  • clampe
  • clampelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cleampă
  • cleampa
plural
  • cleampe
  • cleampele
genitiv-dativ singular
  • cleampe
  • cleampei
plural
  • cleampe
  • cleampelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clampă cleampă

  • 1. regional Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clanță 4 exemple
    exemple
    • Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160.
      surse: DLRLC
    • Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpînului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91.
      surse: DLRLC
    • În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122.
      surse: DLRLC
    • Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: ivăr încuietoare
    • 1.2. expresie A fi (beat) clampă = a fi într-o stare înaintată de ebrietate.
      surse: NODEX

etimologie: