2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clac2 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fr claque] Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, care poate fi turtită și purtată sub braț.

clac1 i [At: DEX2 / E: fo] Cuvânt care imită un zgomot scurt și sec.

CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque.

CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque.

CLAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clac.

CLAC1 interj. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt. – Onomatopee. Cf. fr. clac.

CLAC s.n. (Rar) Pălărie cilindrică care se poate turti și purta sub braț. [Pl. -uri. / < fr. claque].

CLAC2 I. interj. termen folosit de operatorul de sunet în filmările cinematografice pentru a indica faptul că echipamentul de înregistrare funcționează. II. s. n. zgomot sec (a ceva care se închide). (< fr. clac)

CLAC1 s. n. pălărie cilindrică ce se poate turti și purta sub braț. (< fr. claque)

CLAC ~uri n. înv. Pălărie bărbătească care se purta la marile ceremonii. /<fr. claque

clac n. pălărie bărbătească ce se poate turti și purta sub braț (= fr. claque).

*clac n., pl. urĭ (fr. claque). Pălărie înaltă (joben, cilindru) care se poate turti și purta supt braț la marile ceremoniĭ în unire cu fracu. (A fost inventat de pălărieru Francez Gibus ca să înlocuĭască bicornu, care s’a purtat pînă pe la 1870).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clac (clácuri), s. n. – Pălărie cu calota înaltă. Fr. (chapeau à) claque.

Intrare: clac (interj.)
clac2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • clac
  • cla
Intrare: clac (s.n.)
clac1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clac
  • clacul
  • clacu‑
plural
  • clacuri
  • clacurile
genitiv-dativ singular
  • clac
  • clacului
plural
  • clacuri
  • clacurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clac (interj.)

  • 1. Cuvânt care imită un zgomot sec, scurt.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Termen folosit de operatorul de sunet în filmările cinematografice pentru a indica faptul că echipamentul de înregistrare funcționează.
    surse: MDN '00

etimologie:

clac (s.n.)

  • 1. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: