civilitate sf [At: HASDEU, I. C. 199 / E: lat civilitas, -atis] 1 (Înv) Civilizație (1). 2 Respectare a conveniențelor și a bunei-cuviințe în societate Si: politețe, (înv) curtenie.

CIVILITATE s.f. (Liv.) Comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație; curtenie. [Cf. lat. civilitas, fr. civilité].

CIVILITATE s. f. comportare frumoasă, fel curtenitor de a vorbi, de a duce o conversație. (< fr. civilité, lat. civilitas)

civilitate s. f. Politețe ◊ „[...] textele înregistrate satiric sunt comune și nu trec dincolo de relatarea reportericească a defectelor de comportament și abaterilor de la civilitate și moralitate.” R.lit. 9 II 84 p. 11. ◊ „Mă văd obligat să vă răspund cu civilitatea pe care ați arătat-o în scrisoarea d-voastră deschisă.” R.l. 4 XII 93 p. 3; v. și R.lit. 12 IV 84 p. 8 (cf. fr. civilité; DN3)

*civilitáte f. (lat. civílitas, -átis, fr. civilité). Politeță, curtenie. Pl. Cuvinte civile, complimente uzitate între oameniĭ civilizațĭ: a face civilitățĭ. – Pop. civilitate și țivilitate înseamnă „starea de civil” în opoz. cu militărie, soldăție.

țivilitate^[1] sf vz civilitate

civilitate s. f., g.-d. art. civilității

CIVILITATE s. v. amabilitate, manieră, politețe.

civilitate s. v. AMABILITATE. MANIERĂ. POLITEȚE.