6 definiții pentru ciuturea

ciutureá sf [At: TEODORESCU, P. P. 458 / Pl: -éle / E: ciutură + -ea] (Pop; șhp) 1-2 Ciutură (1) (mică).

CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură.Ciutură + suf. -ea.

CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură.Ciutură + suf. -ea.

CIUTUREÁ, ciuturele, s. f. (Popular) Diminutiv al lui ciutură. Nu te las în pace, Că și io m-oi face Mică ciuturea-n fîntîn-oi intra, Apă c-oi lua. TEODORESCU, P. P. 458.

ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele

ciutureá s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle

Intrare: ciuturea
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciuturea ciutureaua
plural ciuturele ciuturelele
genitiv-dativ singular ciuturele ciuturelei
plural ciuturele ciuturelelor
vocativ singular
plural