ciurel sn [At: LM / Pl: ~e / E: ciur + -el] 1-2 (Șhp) Ciur (mic). 3 (Înv; îe) A turna cu ~ul A ploua tare. 4 (Îvp; îe) A-i zdrăncăni ~ul A se considera superior, deși nu este. 5 (Îvp; îe) A face un ~ A lua de urechi. 6 (Îvp) Găurile făcute pe poale. 7 (Îrg) Văl cu găurele pe care-l purtau femeile în trecut Cf pahiol, sovonel.

CIUREL (pl. -ele) sn. dim. CIUR.

CIUREL, ciurele, s. n. Ciur mic; sită. Dumitrache... umplea ciurelul de urzici. STANCU, D. 6. ◊ Cantitate de lucruri cîtă încape într-o sită. Cît îți dă omul. de oaie? -... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. Avem un ciurel de făină în casă. Face mama colaci. STANCU, D. 96.

CIUREL, ciurele, s. n. Diminutiv al lui ciur.

1) cĭurél m., pl. eĭ. Mold. Iron. Dancĭ, copil de Țigan.

2) cĭurél n., pl. e. Olt. Cĭur mic de cernut făina.

CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut pleava, gunoiul sau neghina din cereale, făcută dintr-o rețea deasă de sîrmă sau dintr-o bucată de piele perforată, fixată pe o ramă circulară de lemn; sită. ♦ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. Ochi de ciur = ochi mici de tot. A da (sau a cerne) pe cineva prin ciur și prin dîrmon = a bîrfi pe cineva, scoțîndu-i la iveală cît mai multe defecte. Trecut (sau dat și) prin ciur și prin sită (sau prin dîrmon) = (despre lucruri, situații, împrejurări) cercetat, examinat cu mare atenție; (despre oameni) care a trecut prin încercări felurite; încercat. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a nu face nici o treabă, a lucra fără spor. ♦ Cantitate de lucruri cîtă încape într-un ciur (1). 2. Unealtă specială pentru cernut nisipul sau prundișul, formată dintr-o ramă mare de lemn pe care este întinsă o rețea de sîrmă. 3. (Înv.) Ramă în formă de cerc pe care se brodează. 4. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor. – Lat. cibrum (= cribrum).

ciurel s. n., pl. ciurele

ciurel s. n., pl. ciurele

ciurel s. n., pl. ciurele

Ciur/e, -ea, -el -eș v. Ciur 2 – 4.

Ciur/a, -ea, -el, -ești v. Chirie II 3, 4.

CIUREL s. v. strecurătoare.

ciurel s. v. STRECURĂTOARE.