ciupă sf [At: POMPILIU, B. 1007 / Pl: ~pe / E: ns cf rs чепъ] (Îrg) 1 (Șîs Apă de ~) Apă călduță pentru spălat (sugarii). 2 Cădiță pentru copii. 3 (Îe) Hai ~pa! Vino să faci baie. 4 Albie pentru spălat rufele.

CIUPĂ¹ (pl. -pe) sf. Tr.-Carp. Apă călduță în care se scaldă copiii din fașă: Eu mă duc, mîndro, la joc, Tu-i pune ciupa la foc (IK.-BRS.).

CIUPĂ² (pl. -pe) sf. Băn. (LIUB.) Oală cu gura strîmtă.

CIUPĂ, ciupe, s. f. (Regional) Albie în care se scaldă copiii mici; apa în care li se face baia. Nu se puteau din destul mira cum și cine le fură copiii, unul din leagăn și altul din ciupă (scaldă)! RETEGANUL, P. V 20. Cînd măicuța ne-a scăldat, Ea ciupa că mi-a țipat Tot în umbra nucilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18.

CIUPĂ, ciupe, s. f. (Reg.) Albie în care se scaldă copiii mici; apa în care li se face baie. – Comp. bg. čipa.

ciup³, ~ă [At: POGOR, HENR. 236/24 / Pl: ~i, ~e / E: srb čup(a)] 1 sm (Aco „de păr”) Șuviță de păr neîngrijită (sau zbârlită). 2 sm (Reg; la cai) Moț. 3 sm (Trs) Chișiță. 4 sf (Îrg) Femeie cu părul zbârlit. 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Floare nedefinită mai îndeaproape. 6 sm Lână ce rămâne în darac. 7 sm (Reg) Parte nefolositoare din câlții de cânepă. 8 sm (Reg) Arbore mic, bătrân și plin de crengi.

ciupă (ciupe), s. f. – 1. Apă caldă, pentru baia unui copil. – 2. Baia copilului. Origine necunoscută, dar cu siguranță sl. Se poate pune în legătură cu bg. čipa „nou născut” (Lacea, Dacor., V, 397), čipkam „a îmbăia un copil” (DAR) și probabil cu sb. čepa „cameră luxoasă a unei femei”. Este puțin probabilă der. din gr. ϰύπη „concavitate” (Pascu, Etimologii, 46; Pascu, Lat., 257; Diculescu, Elementele, 468), sau din sl. kopati „a spăla” (Cihac, II, 59). – Der. ciupăi (var. ciupăra), vb. (a îmbăia un copil).

CIUP subst. „smoc de păr” și CIUPĂ, subst. „albie” (DLR). 1. Ciupa, fam., (act). Ciupe, (Viciu 15) și -a; Ciup/ăscul (Glos). 3. Prob. Ciupina (17 B III 13) < vb. a ciupi ( = a fura). 4. Ciupic, D., act. 5. + -lea: Ciuplea (17 B I 416) sau sinC. din Ciupelea. 6. + -oca: Ciupoca b. (Hur).

ciupă s.f. (reg.) 1. apă călduță (încropită), în care se scaldă copiii mici; baie, scăldătoare, scaldă, scăldăușă. 2. vasul de lemn (albia, copaia, covata, troaca) în care fac copiii mici baie; baia, băița.

ciúpă, ciupe, s.f. (reg.; înv.) 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor. 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (potrivit tradiției, apa respectivă se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi, 1925: 167). ■ (onom.) Ciupa, nume de familie. – Cf. bg. čipa „nou-născut” (Lacea, după DER; DLRM), čipkam „a îmbăia un copil” (DA, după DER).

ciupă, ciupe, s.f. – (reg.; înv.) 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor. 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi, 1925: 167). ♦ (onom.) Ciupa, nume de familie. – Et. nec., dar cu siguranță sl. (DER); comp. cu bg. čipa „nou-născut” (Lacea, cf. DER; DLRM), čipkam „a îmbăia un copil” (DA, cf. DER).

ciupă, -e, s.f. – 1. Covată din lemn (mai nou, din tablă zincată sau material plastic) utilizată pentru spălarea rufelor sau a copiilor: „hainele să spală, dar copilul se ciupăcește” (ALR 1971: 298). 2. Apa în care se îmbăiază prima dată nou-născutul (și care, potrivit tradiției, se aruncă în grădină sau la rădăcina unui pom din curte): „Unde mi-ai țâpat ciupa, / De nu mi-i dragă lumea?” (Papahagi 1925: 167). – Cf. bg. čipa „nou-născut”, čipkam „a îmbăia un copil” (DA cf. DER).