ciufulit, ~ă [At: DICȚ. / Pl: ~iți, ~e / E: ciufuli] 1 (D. păr sau pene etc.) Care este în dezordine Si: zbârlit. 2 (D. cap, pex, d. oameni sau animale) Care are părul dezordonat Si: zbârlit.

CIUFULIT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Zbîrlit, încurcat, în dezordine. Cînd s-a dezmeticit ș-a văzut pe mama Stanca la capul ei... cu părul alb și ciufulit... a început s-o sărute. DELAVRANCEA, S. 12. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Cu părul în dezordine. S-au ivit la garduri cîteva capete mînioase, ciufulite, cu ochi holbați. PAS, Z. I 59. Un stîrc jerpelit, ciufulit, golaș, șchiop și chior ieși. MARIAN, O. II 325.

ciufala sf vz ciufuli^[1]

ciufuli vt [At: MARIAN, O. I, 232 / Pzi: ~lesc / E: ciuf] 1 A zbârli părul sau barba cuiva. 2 A trage de păr pe cineva. 3 (Pex) A bate pe cineva (trăgându-l de păr). 4 A ciufului.

❍ CIUFULI² (-ulesc), CIUFULUI (-uesc) vb. tr. Mold. Trans. A lua în bătaie de joc: Două lemne se sfădesc Și mereu se ciufulesc (IK.-BRS.) [ung. csufolni].

CIUFULI¹ (-ulesc) vb. tr. A trage de ciuf, punînd părul în neorînduială, a sbîrli părul; Ⓕ: tremura ca brebeneii ciufuliți de vînt (DLVR.).

CIUFULI, ciufulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la păr sau barbă) A pune în dezordine, a zbîrli. Dau fuga la gavanoșelul cu pomadă, vîr degetele în el, întind în palmă unsoarea și-mi ciufulesc, îmi ridic vîlvoi într-o clipă tot părul din cap. SADOVEANU, M. 194. ◊ A trage de păr. Leanca a ciufulit-o și i-a tras o palmă. PAS, Z. I 185. 2. A-și bate joc de cineva, a lua peste picior. Nu trebuie să ne lăsăm... să lăsăm legea ciufulită. CAMILAR, N. II 293. Oamenii de pe-aici... întocmesc și ei obști. Nu vă lăsați ciufuliți! CAMILAR, T. 42.

A CIUFULI ~esc tranz. 1) (părul) A face vâlvoi; a zbârli. 2) (ființe) A supune unei acțiuni de dezordonare a părului; a zbârli. 3) rar (persoane) A bate trăgând de păr; a părui; a flocăi. /Din ciuf

ciufulì v. 1. a trage de ciuf sau de păr; 2. a se lua de păr, a se încăiera; 3. Tr. (Mold. ciufuluì) a-și bate joc, a batjocori: vreme-i să ne ciufulim POP.

cĭufulésc v. tr. (ung. csúfúlni, a se urîți, d. csúf, urît; csúfolni, a lua în rîs. V. cĭuf 3). Zbîrlesc, stric peptănătura. Fam. Trag de păr, tîrnîĭ. V. refl. Te-aĭ cĭufulit, ți s’a cĭufulit păru.

ciufuli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulesc, 3 sg. ciufulește, imperf. 1 ciufuleam; conj. prez. 1 sg. să ciufulesc, 3 să ciufulească

ciufuli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulesc, imperf. 3 sg. ciufulea; conj. prez. 3 să ciufulească

ciufuli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulesc, imperf. 3 sg. ciufulea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciufulească

a ciufuli veverița expr. (er., adol., obs.) a practica cuniliția.

CIUFULIT adj. deranjat, neîngrijit, vâlvoi, zbârlit, (livr.) hirsut, (pop. și fam.) burzuluit, (înv. și reg.) străflocat, (reg.) borz, borzos, buhos, buhuiat, vâlvoiat, zbârlog, zborșit, (Mold. și Bucov.) dupuros, (vestul Transilv.) sperlă, (Ban. și sud-vestul Transilv.) sperlit, (fam. și depr.) nețesălat. (Cu părul ~.)

CIUFULIT adj. deranjat, neîngrijit, vîlvoi, zbîrlit, (livr.) hirsut, (pop. și fam.) burzuluit, (înv. și reg.) străflocat, (reg.) borz, borzos, buhos, buhuiat, vîlvoiat, zbîrlog. zborșit, (Mold. și Bucov.) dupuros, (vestul Transilv.) sperlă, (Ban. și sud-vestul Transilv.) sperlit, (fam. și depr.) nețesălat. (Cu părul ~.)

CIUFULI vb. v. batjocori, ridiculiza, zeflemisi.

CIUFULI vb. 1. a (se) zbârli, (pop. și fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (I s-a ~ părul.) 2. a (se) părui. (S-au ~ bine.)

ciufuli vb. v. BATJOCORI. RIDICULIZA. ZEFLEMISI.

CIUFULI vb. 1. a (se) zbîrli, (pop. si fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (Ban., prin Transilv. și Olt.) a (se) sperli. (I s-a ~ părul.) 2. a (se) părui. (S-au ~ bine.)

ciufulít, -ă, ciufuliți, -te, adj. (reg.) 1. Cu părul vâlvoi; borzoș. 2. Batjocorit: „Fata trăia tăt supărată, că era tătă zua ciufulită de maștihă” (Bilțiu, 2007: 191). 3. Poreclit. – Din ciufuli.

ciufulit, -ă, ciufuliți, -te, adj. – (reg.) 1. Cu părul vâlvoi; borzoș. 2. Batjocorit. 3. Poreclit. – Din ciufuli.

ciufulí, ciufulesc, v.t.r. (reg.) 1. A se părui. 2. A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria, 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” (MDA).

ciufuli, ciufulesc, vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A se părui. 2. A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria, 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” (DEX, MDA).

ciufuli, ciufulesc, vb. intranz. – A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” > ciufuli „a se părui”, contaminat cu magh. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”.