8 definiții pentru ciubucciu

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu.

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu.

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. (Învechit) Slujitor care avea însărcinarea să curețe, să umple și să aprindă ciubucele boierilor. De Marenne înlătură ciubucul cu imame de chilimbar pe care i-l înfățișa ciubucciul. SADOVEANU, Z. C. 278. – Variantă: ciubucgíu (TEODORESCU, P. P. 677) s. m.

ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)

ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii

CIUBUCCÍU ~i m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul domnului sau al boierilor. /<turc. çubukçu

ciubucciu m. odinioară: 1. slugă domnească, însărcinată a umplea și a aprinde ciubucul lui Vodă: ciubucciu și trimetea, la seraiu că mi-l chema POP.; 2. slugă boierească având aceeaș sarcină: voiu să te învăț meseria de ciubucciu, cu care te a cinstit stăpânul FIL. [Turc. ČUBUKČU].

cĭubuccíŭ m. (turc. čubukču). Vechĭ. Servitoru care îngrijea de tutun și de cĭubuce la domn și la boĭerĭ. Negustor de cĭubuce.

Intrare: ciubucciu
ciubucciu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciubucciu ciubucciul
plural ciubuccii ciubucciii
genitiv-dativ singular ciubucciu ciubucciului
plural ciubuccii ciubucciilor
vocativ singular
plural