10 definiții pentru ciubucciu ciubucgiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciubucciu sm [At: GHEORGACHI, ap. ȘIO / V: (reg) ceb~, cib~, ~cgiu / Pl: ~ii / E: tc çubukçu] (Trî) 1 Persoană care tăia ciubuce (2) din pădure. 2-3 (Înv) Ciubucar (2-3). 4 Fumător din ciubuc (3). 5 Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (3) domnului sau al boierilor. 6 (Îc) Vel~ Ciubucciu (5) la curtea domnească. 7 (Îc) ~ucci-bașa Boier care era șeful ciubucciilor (5).

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu.

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu.

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. (Învechit) Slujitor care avea însărcinarea să curețe, să umple și să aprindă ciubucele boierilor. De Marenne înlătură ciubucul cu imame de chilimbar pe care i-l înfățișa ciubucciul. SADOVEANU, Z. C. 278. – Variantă: ciubucgíu (TEODORESCU, P. P. 677) s. m.

CIUBUCCÍU ~i m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul domnului sau al boierilor. /<turc. çubukçu

ciubucciu m. odinioară: 1. slugă domnească, însărcinată a umplea și a aprinde ciubucul lui Vodă: ciubucciu și trimetea, la seraiu că mi-l chema POP.; 2. slugă boierească având aceeaș sarcină: voiu să te învăț meseria de ciubucciu, cu care te a cinstit stăpânul FIL. [Turc. ČUBUKČU].

cĭubuccíŭ m. (turc. čubukču). Vechĭ. Servitoru care îngrijea de tutun și de cĭubuce la domn și la boĭerĭ. Negustor de cĭubuce.

ciubucgiu sm vz ciubucciu

CIUBUCGÍU s. m. v. ciubucciu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii)

ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii

Intrare: ciubucciu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucciu
  • ciubucciul
  • ciubucciu‑
plural
  • ciubuccii
  • ciubucciii
genitiv-dativ singular
  • ciubucciu
  • ciubucciului
plural
  • ciubuccii
  • ciubucciilor
vocativ singular
  • ciubucciule
plural
  • ciubucciilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciubucgiu
  • ciubucgiul
plural
  • ciubucgii
  • ciubucgiii
genitiv-dativ singular
  • ciubucgiu
  • ciubucgiului
plural
  • ciubucgii
  • ciubucgiilor
vocativ singular
  • ciubucgiule
plural
  • ciubucgiilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciubucciu ciubucgiu

  • 1. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul domnului sau al boierilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • De Marenne înlătură ciubucul cu imame de chilimbar pe care i-l înfățișa ciubucciul. SADOVEANU, Z. C. 278.
      surse: DLRLC

etimologie: