ciuști² vi [At: ȘEZ. V, 57 / Pzi: ~tesc / E: ciuști¹] (D. iepuri sau animale mici) A țâșni.

ciuști¹ i [At: SBIERA, P. 322 / E: fo] 1 Cuvânt care sugerează o săritură bruscă. 2 Cuvânt care sugerează o lovitură (rapidă).

❍ CIUȘTI (-tesc) vb. intr. Mold. A sări repede și fără veste; a țîșni [ciuști!].

CIUȘTI! = ȚUȘTI!

CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

ciucică sf vz ciuște

ciușcă¹ sf [At: PAȘCA. GL. / V: ~ște / Pl: ~ște / E: bg чущка] (Reg) 1 Ardei (1). 2 Ardei iute. 3 Păstaie. 4 Salată de ardei acrită cu oțet.

ciușcă² sf vz ciuște

ciuște¹ sf [At: ALECSANDRI, T. 241 / V: ~scă, șuș~, (înv) ciucică, țușcă / Pl: ~ti / E: ns cf ciuști] 1 (Buc) Ștergar răsucit strâns și înnodat la capete, cu care se lovește unul dintre jucători la jocul „de-a puha”. 2 (Înv; îf țușcă îe) A se face țușcă A se îmbăta.

ciuște² sf vz ciușcă

țoașcă² sf vz țușcă²

țușcă^2[1] sf vz ciușcă

❍ CIUȘNI (-nesc) vb. intr. Bucov. = CIUȘTI: apoi ciușneau repede pe ușă (GRIG.).

ȚÎȘT(I)! sau ȚIȘT(I)! interj. Imită mișcarea precipitată a cuiva care sare dintr’un loc spre a o lua la fugă: bătrîna dădu să-l sărute; Neghiniță țîști! pe nas, țîști! iar pe mînă (DLVR.); unde lovea el cu nuiaua... acolo, țîșt! și dînsa, și ochii de la dînsul nu-i mai lua (ISP.); atunci mîrtanul pune gura pe ea și, țișt! afară în fuga mare (RET.) [onom.; comp. ȚUȘTI! și CIUȘTI!].

CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Reg.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

CIUȘCĂ ~te f. reg. Ardei mărunt și iute. /<bulg. țiuška

cĭúșcă f., pl. ștĭ și șcĭ (bg. čuška, a. î. Cp. cu ĭușcă și țușcă). Sud. Ardeĭ roș mic. Praf de ardeĭ verde (V. boĭa): cîrnațĭ presărațĭ cu cĭușcă de ardeĭ verde. (Chir. CL. 1910, 433). Meh. Saramură de ardeĭ.

ciușcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuștii; pl. ciuști

ciușcă (pop.) s. f., g.-d. art. ciuștii; pl. ciuști

ciușcă s. f., g.-d. art. ciuștei; pl. ciuște

ciușcă (ciuște), s. f. – 1. Ardei. – 2. Batistă făcută sul și înnodată, cu care se lovește, într-un joc popular. – 3. Jocul respectiv. – Var. țușcă, ciuște. Megl. ciușcă „joc”. Bg. čuška „ardei”, sb., cr. čuška „lovitură, palmă” (Cihac, II, 437), al cărui sens comun este cel de a pișca, a arde. Dar face din ciușcă două cuvinte diferite.

CIUȘCĂ s. v. ardei iute.

ciușcă s. v. ARDEI IUTE.

ciuști! vb. IV (reg.; despre iepuri sau alte animale mici) a sări brusc, a țâșni.

ciuști! interj. (reg.) cuvânt care imită o mișcare rapidă, bruscă; țuști!

ciuște s.f. (reg.) ștergar răsucit (matroască), înnodat la un capăt, cu care se lovește unul dintre jucători la jocul cu același nume sau: de-a puha, de-a mierța.