CISTERCIÉNI s.m.pl. Ordin de călugări benedictini din Franța, datând din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu. // adj. Care aparține acestui ordin. ◊ Arhitectură cisterciană = arhitectură cu aspect simplu și sever. [Pron. -ci-eni, sg. cistercian. / < fr. cisterciens].

CISTERCIÉNI I. s. m. pl. ordin de călugări benedictini din Franța, din sec. XI, care au jucat un rol deosebit în colportarea formelor arhitectonice ale goticului timpuriu, suprimând la biserici turnurile, portalurile, sculpturile și vitraliile pictate. II. adj. care aparține ordinului cistercienilor (I). (< fr. cisterciens)

CISTERCIÁN¹, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien.^[1]

cistercian, ~ă [At: DEX² / P: ~ci-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr cistercien] 1-2 smf, a (Călugăr) care aparține unei congregații benedictine (fundate în Franța). 3 a Referitor la cistercieni (1). 4 (Rar; îs) Arhitectură ~ă Arhitectură cu aspect simplu și sever.

CISTERCIÁN, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien.

cistercián (-ci-an) adj. m., s. m., pl. cisterciéni (-ci-eni); adj. f., s. f. cisterciánă, pl. cisterciéne

cistercián s. m., adj. m. (sil. -ci-an), pl. cisterciéni (sil. -ci-eni); f. sg. cisterciánă, g.-d. art. cisterciénei, pl. cisterciéne

CISTERCIÉNI (< fr.) s. m. pl. Membri ai unei congregații benedictine fundate în 1098 de Sf. Robert, la Cîteaux (lîngă Dijon). Au reintrodus viața simplă inițială a Ordinului Benedictin. În prima jumătate a sec. 12, centrul lor a devenit abația Clairvaux, fundată de Sf. Bernard. Congregația fost dizolvată în Timpul Revoluției Franceze. În România au fundat mănăstirea Igriș (1179) în Banat, iar în 1202 mănăstirea Cîrța (jud. Sibiu). V. trapist (1).

cistercián, -ă, cistercieni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al unei congregații benedictine fundate în 1098 în Franța de sf. Robert la Cîteaux lângă Dijon, al cărei centru a devenit în sec. 12 abația Clairvaux; au fost desființati în 1790, în timpul revoluției franceze. ◊ Cistercieni reformați v. trapiști. 2. Adj. Care aparține cistercienilor, privitor la cistercieni. – Din fr. cistercien.