CISLĂ, cisle, s. f. (În Evul Mediu) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”.

cislă sf [At: PSALT. 309/25 / Pl: ~le / E: vsl число] (Înv) 1 Număr. 2 Zodie. 3 (Îe) Fără ~ Nenumărat. 4 Carte din Vechiul Testament. 5 Calcul prin care se stabilește cât se cuvine să plătească fiecare membru al unei obști din impozitul comun. 6 Stabilire a dărilor în funcție de avere, în urma recensământului. 7 Cotă-parte de bir care revine unei persoane sau unei comunități. 8 Impozit pentru arendarea unei pășuni. 9 (Mol) Întrunire a sătenilor în care se hotărăște (la mutarea vitelor de pe o pășune pe alta) cât trebuie să plătească fiecare pe cap de vită. 10 Meserie. 11 (Trs) Fantezie.

CISLĂ (pl. -le) sf. 1 ‡ Număr ¶ 2 ‡ Repartizarea proporțională a contribuțiilor, hotărîrea dată de fruntașii unei obștii sau de alți oameni de încredere, ce dare se cuvine să plătească fie-care cetățean potrivit cu starea sa, spre a împlini birul ce se cere; foaia pe care e însemnată suma de plătit, rol: băgînd mîna în sîn, scoate cisla sa de dăjdii (GRIG.) ¶ 3 Mold. A face ~, a se aduna la sfat, a se strînge spre a se chibzui; a aduna de la fie-care cîte o mică sumă spre a putea face față unei cheltueli, unei plăți: bieții oameni... se adunau, făceau ~ și astfel mai dobîndeau o amînare (I.-GH.) [vsl. čislo].

CISLĂ, cisle, s. f. (În orânduirea feudală) 1. Cotă-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunități dintr-o sumă plătită în comun; repartizare a dărilor fixată de obștea satului, proporțional cu averea fiecăruia. 2. Întrunire, sfat (sătesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo „număr”.

CISLĂ, cisle, s. f. 1. (Mold., popular) Sfat. Stăteau cîțiva flăcăi la cislă. SADOVEANU, O. VI 67. Unde sînt frații romani? – Fac cislă colea-n crîșmă. ALECSANDRI, T. I 249. ◊ Fig. Aici, la vatra noastră din vremea verii se suie lupii, fac cislă și urlă. SADOVEANU, N. F. 78. ♦ Grup (de oameni); tagmă. Un foc uriaș de vreascuri varsă valuri roșii de lumină peste cisla cărăușilor. SADOVEANU, O. I 283. 2. (Învechit) Cotă-parte care revenea fiecăruia dintr-o sumă (impozit sau cheltuială) plătită în comun; repartizare proporțională a dărilor, fixată de obștea satului după avere. Cisle pentru plata datoriilor statului. ODOBESCU, S. II 44. Și pe Gheorghe mi-l scria, Și la cislă-l așeza. PĂSCULESCU, L. P. 275.

CISLĂ ~e f. înv. 1) Cotă-parte de impozit repartizată proporțional de obștea satului. ~ a cărăușilor. 2) Adunare obștească pentru stabilirea părții de impozit ce revenea fiecărei persoane. ◊ A face ~ a ține sfat. /<sl. țislo

cislă f. 1. repartizarea contribuțiunilor, cotizațiune; obștea se aduna dumineca în sobor la ușa bisericii și făcea cislă punând asupra fiecărui sătean o dare potrivită cu starea și cu puterea sa: fac cislă colea în crâșmă AL.; 2. fig. Mold. consfătuire între țărani: a face cislă. [Slav. ČISLO, număr].

císlă f., pl. e (vsl. čislo, număr. V. cinste, cin). Vechĭ. Împărțirea biruluĭ (cu care ocaziune obștea se aduna duminica la ușa bisericiĭ și hotăra cît are de plătit fiecare). Azĭ. Fig. Taĭfas: făceaŭ cislă la crișmă. Teapă, meserie, treaptă socială: eraŭ toțĭ de o cislă.

țislă sf vz cislă

cislă (înv.) s. f., g.-d. art. cislei; pl. cisle

cislă s. f., g.-d. art. cislei; pl. cisle

cislă s. f., g.-d. art. cislei; pl. cisle

cislă (cisle), s. f. – 1. (Înv.) Număr, cantitate. – 2. Socoteală. – 3. Cotă, procent parte. Sl. čislo „număr” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57). – Der. cislaș, s. n. (contribuabil); cislui, vb. (a fixa prețul, a estima; a împărți, a fixa cota; a discuta, a dezbate); cisluială, s. f. (fixare a unui preț; împărțire); cisluitor, s. m. (perceptor). Toate cuvintele sînt învechite.

CISLĂ s. v. număr, sumă.

cislă s. v. NUMĂR. SUMĂ.