2 intrări

4 definiții

circumstanțiát adj. m., pl. circumstanțiáți; f. sg. circumstanțiátă, pl. circumstanțiáte

CIRCUMSTANȚIÁT, -Ă adj. (Rar) Expus cu toate circumstanțele; detaliat. [Pron. -ți-at. / cf. fr. circonstancié].

circumstanțiá vb., ind. prez. 3 sg. circumstanțiáză

CIRCUMSTANȚIÁ vb. tr. a expune în mod amănunțit, a prezenta în detaliu. (< fr. circonstancier)

Intrare: circumstanțiat
circumstanțiat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular circumstanțiat circumstanțiatul circumstanția circumstanțiata
plural circumstanțiați circumstanțiații circumstanțiate circumstanțiatele
genitiv-dativ singular circumstanțiat circumstanțiatului circumstanțiate circumstanțiatei
plural circumstanțiați circumstanțiaților circumstanțiate circumstanțiatelor
vocativ singular
plural
Intrare: circumstanția
circumstanția verb grupa I conjugarea a II-a
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) circumstanția circumstanțiere circumstanțiat circumstanțiind singular plural
circumstanția circumstanțiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) circumstanțiez (să) circumstanțiez circumstanțiam circumstanțiai circumstanțiasem
a II-a (tu) circumstanțiezi (să) circumstanțiezi circumstanțiai circumstanțiași circumstanțiaseși
a III-a (el, ea) circumstanția (să) circumstanțieze circumstanția circumstanție circumstanțiase
plural I (noi) circumstanțiem (să) circumstanțiem circumstanțiam circumstanțiarăm circumstanțiaserăm, circumstanțiasem*
a II-a (voi) circumstanțiați (să) circumstanțiați circumstanțiați circumstanțiarăți circumstanțiaserăți, circumstanțiaseți*
a III-a (ei, ele) circumstanția (să) circumstanțieze circumstanțiau circumstanția circumstanțiaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)