19 definiții pentru cir

cir sms [At: FILIPESCU, ap. TDRG / E: ucr чиp] 1 Cocă de lipit, făcută din faină și apă Si: (pop) bruftuială, mănjală. 2 Lut folosit la lipitul pereților Si: bruftuială Cf muruială. 3 (Pex) Pastă moale, vâscoasă care seamănă cu o cocă de lipit. 4 Zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată Si: terci. 5 Mâncare făcută din făină, apă fiartă și sare.

CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.

CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.

CIR s. n. (Regional) Zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a o amesteca; terci. Hai, Anică, să mîncăm, s-a face mămăliga cremene și cirul s-a răci. CONTEMPORANUL, IV 392. Cînd din mămăligă se ia și cir (zeamă), atunci se pune apă mai multă și făină mai puțină. ȘEZ. V 5. ♦ Pastă moale făcută din făină de grîu, cartofi, lut etc., asemănătoare cu pasta de lipit.

cir1 (fir de păr) (rar) s. m., pl. ciri

cir (fir de păr) s. m., pl. ciri

CIR s. v. cârcel, cocă, lipici, pap, păsat, terci.

CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].

CIR s. m. fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)

cír s. m.1. Clei, lipici. – 2. Terci de porumb foarte subțire. – 3. Păsat, terci. Origine incertă. După E. Petrovici, Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „suc.” Conform acestei ipoteze, rut. čyr „terci,” pe care Scriban, Arhiva, 1927, 292; Tiktin și Pascu, R. crit., XIV, 40, îl considerau drept etimon al rom., derivă de la acesta. Se folosește numai în Trans. și Mold. Rămîne de lămurit legătura acestui cuvînt cu ciriș, s. m. (clei, lipici), din tc. çiriș (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 134), cf. bg., sb. čiriš, mag. csiriz.Der. ciros, adj. (lipicios); cirui, vb. (a face păsat); ciruială, s. f. (păsat).

CIR ~uri n. reg. Parte lichidă din conținutul mămăligii care fierbe; mămăligă foarte moale; terci. /cf. ucr. țyr

cir m. Mold. terciu. [Cf. ciriș].

cir n. (rut. čir, id.) Nord. Tercĭ.

tercĭ n., pl. urĭ (cp. cu germ. de sus sterz, störz, tercĭ). Amestec semi lichid [!] de făină (de popușoĭ [!], de grîŭ) cu apă (ferbinte saŭ rece): mămăliga, în ainte [!] de a se întări, e tercĭ. – În nord cir. V. sos.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cir s. v. CÎRCEL. COCĂ. LIPICI. PAP. PĂSAT. TERCI.

cir, s.n. – (reg.; gastr.) Făină fiartă de ovăz sau de porumb; terci. – Din ucr. čyr.

cir, s.n. – (gastr.) Făină fiartă de ovăz sau de porumb; terci. – Din ucr. čyr.

Intrare: cir
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cir cirul
plural ciri cirii
genitiv-dativ singular cir cirului
plural ciri cirilor
vocativ singular
plural