13 definiții pentru ciovei ciuvei


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciovéi sn [At: (a. 1824) URICARIUL XX, 345/4 / V: ciovói, ciuhéi, ciuvéi, șofén / Pl: ~ee / E: nct] (Reg; mpl) 1 Ciubăr. 2 (Lpl) Vase folosite la stână. 3 (Lpl) Vase de bucătărie. 4 Obiect casnic (vechi și fără valoare).

CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec.

CIOVÉI, cioveie, s. n. (Reg.) Obiect casnic (vechi și fără valoare). – Et. nec.

CIOVÉI, cioveie, s. n. (Mai ales la pl.) Obiect casnic sau de gospodărie, în special vas (de lemn), găleată, putină, oală etc.; unealtă veche. Numai lelea Ileana a mai rămas o vreme singură, descîntînd cioveiele și stupind focul. SADOVEANU, N. F. 72. Focul pîlpîia în vatră și gazornița ardea pe prichiciul hornului, împrăștiind în bordeiul strîmt și peste cioveiele grămădite în colțuri lumina-i roșcată. SADOVEANU, O. I 352. – Variantă: ciuvéi (CONTEMPORANUL, VII 255, ȘEZ. I 280) s. n.

CIOVÉI, cioveie, s. n. Obiect casnic, în special vas (de lemn); unealtă veche. [Var.: ciuvéi s. n.] – Sas șof (= germ. Schaff) + suf. -ei.

cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într’o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într’un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într’un pom ca să cadă poamele.

ciuvéi sn vz ciovei


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciovéi (reg.) s. n., pl. ciovéie

ciovéi s. n., pl. ciovéie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOVÉIE s. pl. v. boarfe, bulendre, calabalâc, catrafuse, troace, țoale.

cioveie s. pl. v. BOARFE. BULENDRE. CALABALÎC. CATRAFUSE. TROACE. ȚOALE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciovéi (-íe), s. n. – Hîrb; se spune în general despre obiecte casnice vechi și fără valoare, și mai cu seamă despre vasele de lemn. Origine incertă. Ar putea fi sl. čvanĭ „găleată de lemn,” de unde și ciuvai (var. Trans., cioban, Banat, ciuvan), s. n. (albie; găleată) și ciuvaie, s. f. (bute; oală); cf. ciobacă. După Mîndrescu și DAR, din germ. Schaff „vas de lemn”; Scriban se referă la sb. čivija „lemn”. Pentru ciubeică, cf. ciubuc.

Intrare: ciovei
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciovei
  • cioveiul
  • cioveiu‑
plural
  • cioveie
  • cioveiele
genitiv-dativ singular
  • ciovei
  • cioveiului
plural
  • cioveie
  • cioveielor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuvei
  • ciuveiul
  • ciuveiu‑
plural
  • ciuveie
  • ciuveiele
genitiv-dativ singular
  • ciuvei
  • ciuveiului
plural
  • ciuveie
  • ciuveielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciovei ciuvei

  • 1. regional Obiect casnic (vechi și fără valoare).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Numai lelea Ileana a mai rămas o vreme singură, descîntînd cioveiele și stupind focul. SADOVEANU, N. F. 72.
      surse: DLRLC
    • Focul pîlpîia în vatră și gazornița ardea pe prichiciul hornului, împrăștiind în bordeiul strîmt și peste cioveiele grămădite în colțuri lumina-i roșcată. SADOVEANU, O. I 352.
      surse: DLRLC

etimologie: