cĭorsác n., pl. e (rut. čersák [pron. čorsák]. Nord. Cuțit prost, bulicher, custură. V. cĭoarsă.

ciorșac sn [At: BOGDAN, ap. TDRG / Pl: ~ace / E: cioarsă + -ac] 1 (Reg) Unealtă cu tăișul uzat. 2 (Arg; fig) Om prost. 3 (Arg; fig) Curvă.

CIOARSĂ, cioarse. s. f. Unealtă cu tăișul uzat, care taie rău. – Comp. ucr. čersati «a zgîria».

cĭoársă f., pl. e (d. a cĭorsăi). Instrument (maĭ ales cuțit) prost. – Și cĭorsac, gĭoarsă, gĭoablă și rablă. V. custură.

CIORSAC cnez (Dm); Ciorsac/i, -ești (ib.); cf. subst. cioarsă.