ciorchine sm [At: ODOBESCU, ap. TDRG / V: ~chin, ~nă¹ sf ~rpin, ciorpină sf / Pl: ~ni / E: nct] 1 Tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori Si: grapă, racem. 2 Grupare de fructe așezate în ciorchine (1). 3 (Pex) Strugure. 4-5 (Îs) ~nă crăcănată (Soi de) strugure cu boabe rare de culoare cenușie, moi și dulci. 6 Flori dese care cresc în mănunchi Si: mănunchi. 7 Fruct al bradului Si: cucuruz. 8 (Fig; d. insecte; îe) A sta ~ A fi așezate în formă de ciorchine (1).

CIORCHINE, ciorchini, s. m. Grupare de flori sau de fructe (îndeosebi la vița de vie) așezate unele lîngă altele de-a lungul aceluiași cotor; p. ext. strugure. V. ciucure, mănunchi. Ciorchinii erau încă verzi, de un verde acru. CAMIL PETRESCU, N. 73. Viile se mlădiau, încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. Fig. Ciorchini de mercenari păzesc la porți. CONTEMPORANUL, S.II, 1949, nr. 161, 11/2. Copiii stăteau ciorchini, pe garduri, se urcaseră în pomii din vecinătate. CAMILAR, TEM. 47. – Variante: ciorchin s. m., ciorchină, ciorchine (ȘEZ. II 216), s. f.

CIORCHINE ~i m. 1) Inflorescență cu flori grupate pe o axă centrală. ~ de vâzdoagă. 2) (mai ales la vița de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescență; strugure. ~ de fragă. [Sil. cior-chi-] /<lat. circ[u]lină

ciorcel sm vz ciorchine

ciorchin sm vz ciorchine

ciorchină¹ sf vz ciorchine

ciorpin sm vz ciorchine

ciorpină sf vz ciorchine

CIORCHINĂ (pl. -ne) sf., CIORCHIN(E) sm. 🌿 1 Mănunchiu de struguri așezați pe același cotor (Mold. Tr.-Carp. „strugur”) (🖼 1201): ~ de struguri ¶ 2 Mănunchiu de poame sau de flori dispuse pe același cotor (🖼 1202): am dat peste un ciorchine de corniță (DLVR.); pletele lui albe și crețe parcă sînt niște ciorchine de flori (DLVR.).

CIORCHIN s. m. v. ciorchine.

ciorchină f. mănunchiu de fructe sau de flori purtate de acelaș cotor: ciorchină de struguri. [Origină necunoscută].

cĭorchín și -íne m. și -ínă f., pl. e (var. din cĭochină orĭ cĭucure orĭ din chicĭură, că strugurele e ca un cîrlig orĭ ca un canaf). Strugure: boziĭ pocîltițĭ de cĭorchine oacheșe (CL. 1910, jubilar, 203). – La Delv. un cĭorchine și niște cĭorchine. În est cĭorchină, în Olt. cĭurchină (pl. e și ĭ), înseamnă „scheletu strugureluĭ”.

+ciorchine¹ (fam.) adv. (a se strânge/sta ~)

ciorchine² s. m., art. ciorchinele; pl. ciorchini, art. ciorchinii

ciorchine s. m., pl. ciorchini

ciorchine s. m., pl. ciorchini

ciorchine, pl. ciorchini (m.)

ciorchină, -ni.

ciorchină (ciorchini), s. f. – Tip de inflorescență, racem, grapă. – Var. ciorchin(e). De la cioc, cu suf. -ină, și cu infixul r ca în fișcă › frișcă, fîțîi › fîrțîi, etc., cf. ciochină, și it. ciocca „ciorchine.” Der. de la cerc (Pușcariu, Dacor., VI, 309-13; DAR), sau de la un lat. *circulina (Densusianu, GS, V, 173), este mai puțin probabilă. Cihac, II, 53, semnala deja o înrudire cu ciochină. – Der. ciorchinos, adj. (abundent, bogat în ciorchini).

ciorchine, ciorchini s. m. (er.) aparatul genital bărbătesc.

CIORCHINE s. (BOT.) 1. grapă, racem. (~le este un tip de inflorescență.) 2. v. strugure.

CIORCHINE s. (BOT.) 1. grapă, racem. (~ este un tip de inflorescență.) 2. strugure, (prin Ban.) scălan. (A mîncat un ~ cam acrișor.)