ciorcán sm vz cioplan

cĭorcán, V. cĭolpan.

cĭolpán (sud) și cĭorcán (nord) m. (cp. cu turc. colpa, stîngacĭ). Copac uscat, osiac (rev. I. Crg. 4, 390). Îșĭ cunoaște cĭoara cĭolpanu, se zice despre un om cînd trage la teapă orĭ despre un copil cînd se arată vrednic de tată-su. Fig. Iron. Om înalt și slab, cocîrlă. V. butuc, cĭump, hașcă.