9 definiții pentru ciocnitură

ciocnitúră sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: ciocnit + -itură] 1-4 Ciocnire (1-4). 5 Crăpătură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul).

CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură.

CIOCNITÚRĂ, ciocnituri, s. f. 1. Ciocnire (1). 2. Crăpătură, fisură produsă într-un obiect (în urma lovirii lui cu altul). – Ciocni + suf. -tură.

CIOCNITÚRĂ, ciocnituri s. f. Ciocnire (1). Se auzeau ciocnituri de pahare.

ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri

ciocnitúră s. f., g.-d. art. ciocnitúrii; pl. ciocnitúri

CIOCNITÚRĂ s. 1. ciocneală, ciocnet. (Se aud ~ de pahare.) 2. v. ciobitură. 3. v. spărtură.

CIOCNITÚRĂ ~i f. 1) v. A CIOCNI. 2) Urmă rămasă pe un obiect fragil în rezultatul unei ciocniri. /a (se) ciocni + suf. ~tură


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIOCNITÚRĂ s. 1. ciocneală, ciocnet. (Se aud ~ de pahare.) 2. ciobitură, știrbitură, (înv. și reg.) știrbínă, (reg.) ciumblitúră, știrbeálă. (~ a unui pahar.) 3. ciobitură, crăpătură, fisură, plesnitură, spărtură. (~ prelungă a unui vas.)

Intrare: ciocnitură
ciocnitură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocnitu ciocnitura
plural ciocnituri ciocniturile
genitiv-dativ singular ciocnituri ciocniturii
plural ciocnituri ciocniturilor
vocativ singular
plural