19 definiții pentru ciocălău ciucălău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciocălắu sm [At: DRĂGHICI, R. 143/17 / V: (reg) ciu~ sn / Pl: ~ắi / E: srb čokov, mg csukló, bg чекутка] (Mol) 1 Știulete de porumb curățat de boabe. 2 Partea de jos a cotorului cu rădăcina rămasă pe câmp, după ce s-a tăiat porumbul Si: cocean, ciocan, ciuclej, tuleaun. 3 (Lpl) Ciupercă otrăvitoare. 4 (Reg) Ciucure. 5 (Art) Joc țărănesc. 6 Melodia după care se execută ciocălăul (5).

CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló.

CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Reg.) Ciocan3. – Din magh. csukló.

CIOCĂLẮU, ciocălăi, s. m. (Regional) Cocean, ciocan1. Zvîrli peste jar găteje și ciocălăi de porumb, scormonindu-l. Flacăra izbucni vioaie. V. ROM. octombrie 1951, 139. O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I 3. – Variantă: ciucălău (CAMILAR, N. I 366) s. m.

CIOCĂLẮU ~i m. reg. Știulete cu sau fără boabe. /<ung. csukló

ciocălău n. Mold. 1. coceanul ștuletelui de porumb: ciocălăi de cucuruz NEGR.; 2. pl. rădăcinile cocenilor rămași pe câmp. [Dintr’un primitiv cioc, trunchiu (= it. ciocco); în privința sensului, cf. fr. trognon, cocean, în raport cu trogne, trunchiu].

cĭocălắŭ m. (ung. csukló, vîrf de frunză, rudă cu sîrb. čókov, cĭocălăŭ, cu rom. cĭoc, cĭocan, cĭoclej, țiclăŭ, țaclă ș. a. V. Bern. 1, 159). Mold. Cocean de porumb, ștulete fără grăunțe. – În nord. și cĭucălău (Sadov. VR. 1911, 3, 324 și 328). și cĭucalăŭ.

ciucălắu sn vz ciocălău

CIUCĂLĂU s. m. v. ciocălău.

cĭucălắŭ și -alắŭ, V. cĭocălăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciocălắu s. m., art. ciocălắul; pl. ciocălắi, art. ciocălắii

ciocălău s. m., art. ciocălăul; pl. ciocălăi, art. ciocălăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOCĂLĂU s. v. cocean, știulete.

ciocălău s. v. COCEAN. ȘTIULETE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciocălắu (ciocălắi), s. m.1. Știulete de porumb curățat de boabe. – 2. Tulpină de porumb. – 3. Con de pin. – 4. (Trans.) Ciucure. – Var. ciucălău. Creație expresivă, pe baza lui cioc, cioacă, cu suf. -lău. Pentru sens, cf. ciocan „con” și „știulete de porumb”, ca și sb. čokov „cocean” (cf. Cihac, II, 53; Schuchardt, ZRPh., XV, 106), mag. csukló „vîrful frunzei” (Scriban, Arhiva, 1912), a cărui asemănare se explică fără îndoială prin izvorul expresiv comun. – Der. înciocăla, vb. (a aranja, a potrivi), probabil plecîndu-se de la ideea de „a începe să se formeze coceanul” (după Lacea, Dacor., V, 744, din săs. Tschachel „verigă”, soluție puțin probabilă); desciocăla (var. deciocăla), vb. (a desface; a curăța de boabe, a scoate păstăi), pe care Bogrea, Dacor., IV, 809, îl derivă greșit din tc. çokal „carapace.”


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciocălău, ciocălăi, s.m. (reg.) 1. știulete (de porumb, cu boabe), drugă, drăgălău, cotolan, chică. 2. partea de jos a strujanului de porumb cu rădăcina rămasă în pământ, după ce a fost tăiat porumbul; cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. con de brad. 4. ciupercă veninoasă. 5. ciucure, cănac.

ciucălắu, s. m. – v. ciucalău.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ciocălău, ciocălăi s. m. (vulg.) pervers care practică felația sau cuniliția.

ciucălău, ciucălăi s. m. (vulg.) penis.

Intrare: ciocălău
ciocălău substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocălău
  • ciocălăul
  • ciocălău‑
plural
  • ciocălăi
  • ciocălăii
genitiv-dativ singular
  • ciocălău
  • ciocălăului
plural
  • ciocălăi
  • ciocălăilor
vocativ singular
plural
ciucălău substantiv masculin
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciucălău
  • ciucălăul
  • ciucălău‑
plural
  • ciucălăi
  • ciucălăii
genitiv-dativ singular
  • ciucălău
  • ciucălăului
plural
  • ciucălăi
  • ciucălăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciocălău ciucălău

  • exemple
    • Zvîrli peste jar găteje și ciocălăi de porumb, scormonindu-l. Flacăra izbucni vioaie. V. ROM. octombrie 1951, 139.
      surse: DLRLC
    • O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar din ciocălăi de cucuruzi. NEGRUZZI, S. I 3.
      surse: DLRLC

etimologie: