2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ciobănésc, ~eáscă a [At: BELDIMAN, TR. 385 / Pl: ~éști / E: cioban + -esc] 1 De cioban2 (1). 2 Pastoral. 3 Al ciobanului2 (1).

CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = nume dat unor rase de câini mari și puternici, folosiți de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban + suf. -esc.

CIOBĂNÉSC, -EASCĂ, ciobănești, adj. Care aparține ciobanului, privitor la cioban, specific ciobanului. ◊ Câine ciobănesc = rasă de câine mare și puternic, folosită de obicei pentru paza turmelor și a stânii. – Cioban +suf. -esc.

CIOBĂNÉSC, -EÁSCĂ, ciobănești, adj. De cioban; care aparține ciobanului. Cîine ciobănesc. Măciucă ciobănească.

ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști

ciobănésc adj. m., f. ciobăneáscă; pl. m. și f. ciobănéști

CIOBĂNÉSC adj. v. pastoral.

CIOBĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de ciobani; propriu ciobanilor; păstoresc. Câine ~. /cioban + suf. ~esc

ciobănesc a. de cioban: să-mi dai glugă ciobănească POP. ║ ciobănește, adv. ca ciobanii, după obiceiul ciobanilor: băiatul se pune ciobănește într’un genunchiu CR.

1) cĭobănésc, -eáscă adj. De cĭoban.

2) cĭobănésc v. intr. Îs cĭoban, trăĭesc ca cĭoban.

ciobăní [At: ALECSANDRI, T. 613 / Pzi: ~nésc / E: cioban2] 1 vi A fi cioban (1). 2 vt A face pe cineva cioban2 (1).

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. ♦ Refl. A se face cioban. – Din cioban.

CIOBĂNÍ, ciobănesc, vb. IV. Intranz. A fi cioban, a sluji ca cioban. O dată am ciobănit o vară, cu gînd ca toamna, cu cîștigul, să-mi cumpăr dinți. CAMILAR, TEM. 40. Am învățat a cînta din fluier... să giuri c-am ciobănit de cînd îs pe lume. ALECSANDRI, T. 613. ◊ Refl. A se face cioban. Miul mi se ciobănea, Cu oițele-mi pornea Și-n pășune le mîna. TEODORESCU, P. P. 502.

ciobăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 să ciobăneáscă

ciobăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciobănésc, imperf. 3 sg. ciobăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciobăneáscă

CIOBĂNÍ vb. a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (~ de mai mulți ani.)

A SE CIOBĂNÍ mă ~ésc intranz. A deveni cioban. /Din cioban

A CIOBĂNÍ ~ésc 1. intranz. A practica ocupația de cioban; a fi cioban. 2. tranz. A face să se ciobănească. /Din cioban

Intrare: ciobănesc
ciobănesc adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciobănesc ciobănescul ciobănească ciobăneasca
plural ciobănești ciobăneștii ciobănești ciobăneștile
genitiv-dativ singular ciobănesc ciobănescului ciobănești ciobăneștii
plural ciobănești ciobăneștilor ciobănești ciobăneștilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciobăni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciobăni ciobănire ciobănit ciobănind singular plural
ciobănește ciobăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciobănesc (să) ciobănesc ciobăneam ciobănii ciobănisem
a II-a (tu) ciobănești (să) ciobănești ciobăneai ciobăniși ciobăniseși
a III-a (el, ea) ciobănește (să) ciobănească ciobănea ciobăni ciobănise
plural I (noi) ciobănim (să) ciobănim ciobăneam ciobănirăm ciobăniserăm, ciobănisem*
a II-a (voi) ciobăniți (să) ciobăniți ciobăneați ciobănirăți ciobăniserăți, ciobăniseți*
a III-a (ei, ele) ciobănesc (să) ciobănească ciobăneau ciobăni ciobăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)