13 definiții pentru cingătoare

cingătoáre sf [At: (a. 1582) Cuv. D. BĂTR. I, 257 / V: în~ / Pl: ~óri / E: [în]cinge + -ătoare] 1 Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul Vz bete, brâu, centură, chimir, colan, curea, șerpar. 2 (Nob; îf în~) Bandaj. 3 (Pop) Mijlocul corpului (care se încinge cu cingătoarea (1) Si: brâu, talie. 4 (Ast; pop) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 5 (Reg) Plantă cu frunze albăstrui care crește înaltă de un metru, nedefinită mai îndeaproape.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește cuiva la încins mijlocul. – [În]cinge + suf. -ătoare.

CINGĂTOÁRE, cingători, s. f. Fâșie de pânză, de mătase, de piele etc. care servește la încins. V. brâu, curea. [Var.: încingătoáre s. f.] – Din cing (= încing, prez. ind. al lui încinge) + suf. -(ă)toare.

cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri

cingătoáre s. f., g.-d. art. cingătórii; pl. cingătóri

CINGĂTOÁRE s. 1. v. brâu. 2. v. centură.

CINGĂTOÁRE ~óri f. 1) Fâșie dintr-un material (pânză, piele etc.) care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; curea; cordon; centură. 2) pop. Parte a corpului situată între șolduri și coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~ătoare

cingătoare f. 1. tot ce servă la încins mijlocul corpului: panglică, curea, bete, brâu, chingă, șerpar, chimir; 2. mijlocul corpului: până la cingătoare; 3. fig. ceea ce înconjoară: cingătoare de dealuri.

cingătoáre f., pl. orĭ (d. încing). Lucru cu care-țĭ încingĭ mijlocu corpuluĭ, cum e o curea, brîu, niște bete ș. a. Mijlocu corpuluĭ: pînă la cingătoare (saŭ pînă la brîŭ). Zonă, ceĭa ce încinge, înconjoară: cingătoare de munțĭ. – Și încingătoare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CINGĂTOÁRE s. 1. brîu, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftúr, (reg.) brináci, (Ban. și Bucov.) frînghíe. (Cu ~ se strînge mijlocul.) 2. centură, cordon, curea. (Pune-ți ~ la pantaloni.)

CINGĂTOARE. Subst. Cingătoare, curea, curelușă (dim.), talașcă (reg.), centură, centiron, cordon, cordonaș (dim.), chimir, chimiraș (dim.), șerpar, șerpăraș (dim.), brîu, brîuleț (dim.), brîușor, brînă, brînișor (reg.), brînaci (reg.), brîneț (pop.), brăcinar, bată, betiță (dim.), betelie, șirincă (reg.), șistoare (reg.), tarabulus (înv.). Centură de campion; centură de gimnastică; centură ortopedică; centură de salvare; centură de siguranță. Încingere, încins. Vb. A încinge (a pune, a strînge) cureaua (brîul). A descinge (a dezlega, a desface, a scoate) cureaua (brîul). A se încinge. A se descinge. Adj. Încins. V. îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte, podoabă.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cingătoare, cingători s. f. (deț.) an de condamnare.

Intrare: cingătoare
cingătoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cingătoare cingătoarea
plural cingători cingătorile
genitiv-dativ singular cingători cingătorii
plural cingători cingătorilor
vocativ singular
plural