14 definiții pentru cinabru

cinábru sn [At: BARCIANU / V: ~bár, ~bór, ținábor, ținóber / Pl: ~uri / E: it cinabro, fr cinabre] 1 Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie Si: (înv) chinovar. 2 Colorant roșu-închis fabricat din cinabru (1) Si: (înv) chinovar. 3 (Pex) Culoare roșie-închisă, ca a cinabralui (1) Si: (Înv) chinovar. 4 (Med; pop) Medicament cu cinabru (1) pentru boli de piele Si: (înv) chinovar. 5 (Pex; pop; îf -bar) Sifilis.

CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre.

CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales la prepararea vopselelor. – Din fr. cinabre.

CINÁBRU s. n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie, folosită mai ales ca vopsea în pictură. Roșu de cinabru.

cinábru (-na-bru) s. n., art. cinábrul

cinábru s. n. (sil. -bru), art. cinábrul

CINÁBRU s. v. vermillon.

CINÁBRU s.n. Sulfură naturală de mercur, de culoare roșie. ♦ Culoare roșie-închisă. [< it. cinabro, cf. fr. cinabre].

CINÁBRU s. n. 1. sulfură naturală de mercur, roșie. 2. culoare roșie-închisă. (< fr. cinabre)

CINÁBRU n. 1) chim. Sulfură naturală de mercur sau de antimoniu, de culoare roșie, întrebuințată la prepararea vopselelor; vermillon. 2) Colorant roșu, întrebuințat în pictură și în medicină; chinovar. /<fr. cinabre

*cinábru n. (fr. cinabre, it. cinabro, d. lat. cinnábaris, care vine d. vgr. kinnábari). Min. Sulfură de mercur, roșie aprinsă. – Și chinavár și chinovár (rus. kinovarĭ, ngr. kinávari).

*mercúr n. (lat. Mercurius, numele zeuluĭ comerciuluĭ [!], d. merx, marfă). Chim. Idrargir, un metal mono- și bivalent, alb ca argintu, lichid, p. care îĭ și zice poporu argint viŭ. Îngheață la 40°, are o densitate de 13,596 la 0° și o greutate atomică de 199.8. La +360° ferbe [!] dînd vaporĭ veninoșĭ. Se găsește în Spania, Austria, California, de ordinar în stare de sulfură, numită și cinabru. Se întrebuințează la facerea aparatelor de fizică, termometrelor, barometrelor, la pus pe dosu oglinzilor și maĭ ales, la scoaterea auruluĭ și argintuluĭ, cu care se aliază ușor formînd amalgame. Se întrebuințează și în medicină. Dar toate sările [!] luĭ îs toxice, și absorbirea lor produce de multe orĭ o intoxicare particulară numită idrargirizm.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CINÁBRU s. chinovar, vermillon. (~ este o culoare roșie mult folosită în pictură.)

CINÁBRU (‹ fr.) s. n. 1. Sulfură naturală de mercur, care se formează din soluții alcaline, hidrotermal, la temperaturi joase și se depune în apropierea suprafeței scoarței terestre. Are culoare roșie-carmin și luciu adamantin; este casantă și are aspect de mase compacte sau de pojghițe pulverente. Este cel mai important minereu de mercur (86,2% mercur). 2. Culoare roșie, cu tonuri între stacojiu și violet, folosită încă din antic.

Intrare: cinabru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cinabru cinabrul
plural
genitiv-dativ singular cinabru cinabrului
plural
vocativ singular
plural