2 intrări

13 definiții

cimilít2, ~ă a [At: PAMFILE, VĂZD. 29 / V: cinghil~, cinil~, ciumel~, cium~ / Pl: ~íți, ~e / E: cimili] (Reg) 1 Născocit2. 2 Exprimat printr-o ghicitoare, printr-un joc de cuvinte etc. 3 Interpretat2.

cimilít1 sn [At: MDA ms / V: cinghil~, cinil~, ciumel~, cium~ / Pl: ~uri / E: cimili] 1-3 Cimilire (1-3).

cimilí [At: VARLAAM, C. 281/1 / V: cinghilí, cinilí, ciumelí, cium~ / Pzi: ~lésc / E: nct] (Reg) 1 vt A născoci ghicitori, jocuri de cuvinte etc. 2 vt A spune ghicitori, jocuri de cuvinte etc. 3 vt A interpreta ghicitori, jocuri de cuvinte etc.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. – Et. nec.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. 1. Intranz. A spune cimilituri. Și el cum ședea, Astfeli cimilea Copiilor săi... MARIAN, S. 321. 2. Tranz. A alcătui o cimilitură, a transpune un cuvînt într-o cimilitură. (Refl. pas., despre cuvintele transpuse) Sufletul se cimilește așa: Am o căsuță, și-n căsuță am o porumbiță; dac-a zbura porumbița, ce mi-i bună lădița ȘEZ. III 239. – Variantă: ciumelí (GOROVEI, C. 289) vb. IV.

CIMILÍ, cimilesc, vb. IV. 1. Intranz. A spune cimilituri. 2. Tranz. A alcătui o cimilitură.

cimilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 să cimileáscă

cimilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cimilésc, imperf. 3 sg. cimileá; conj. prez. 3 sg. și pl. cimileáscă

cimilí (cimilésc, cimilít), vb. – A propune sau a interpreta. – Var. ciumili. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91, 97). Intenția expresivă este ideea de „a căuta pe dibuite”, ca în ciuguli (var. ciumeli, cimili) „a ciupi de ici colo apucînd hrana cu ciocul”, care este același cuvînt. Celelalte ipoteze nu conving: din sl. ciniti „a aranja” (Cihac, II, 52); din sl. činilica „vrăjitoare” (Bogrea, Dacor, I, 279); din sb. čemu „de ce” (Candrea). DAR propune mr. ciumuli „a mesteca”, megl. ciumili „a face glume”, care par de asemenea cuvinte expresive. Der. cimel (var. cinel, ciumel, cimilea(gă), cimiligă, etc.), interj. (formulă inițială a ghicitorilor), der. expresiv și, prin urmare, neregulat (după DAR ar fi imper. de la *cimeli, de la a cimili; dar nici imper. nu are această formă, nici nu explică această ipoteză păstrarea lui l; după Leca Morariu, apud DAR, și Scriban, Arhiva, 1912, în loc de *cinea-l „ghicește”, imper. al unui vb. ieșit din uz *cini, din sl. činiti „a aranja”; cf. Conev 102; după Odobescu, în loc de *cine-l, de la cine, pron., ipoteze inadmisibile); cimilitură, s. f. (ghicitoare).

A CIMILÍ ~ésc 1. intranz. pop. A spune o cimilitură; a da de ghicit (o ghicitoare). 2. tranz. (cuvinte) A transpune într-o cimilitură. /Orig. nec.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cimilí, vb. tranz. – v. ciumili („a ghici”).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

CIMILÍT, -Ă, cimiliți, -te, adj. v. CIMILI. – [DLRM]

Intrare: cimili
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cimili cimilire cimilit cimilind singular plural
cimilește cimiliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cimilesc (să) cimilesc cimileam cimilii cimilisem
a II-a (tu) cimilești (să) cimilești cimileai cimiliși cimiliseși
a III-a (el, ea) cimilește (să) cimilească cimilea cimili cimilise
plural I (noi) cimilim (să) cimilim cimileam cimilirăm cimiliserăm, cimilisem*
a II-a (voi) cimiliți (să) cimiliți cimileați cimilirăți cimiliserăți, cimiliseți*
a III-a (ei, ele) cimilesc (să) cimilească cimileau cimili cimiliseră
Intrare: cimilit
cimilit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cimilit cimilitul cimili cimilita
plural cimiliți cimiliții cimilite cimilitele
genitiv-dativ singular cimilit cimilitului cimilite cimilitei
plural cimiliți cimiliților cimilite cimilitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)