cianurare sf [At: LTR / P: ci-a~ / Pl: ~rări / E: cianura] 1 Tratare cu cianură. 2 Procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sărace cu soluții alcaline de cianură de sodiu. 3 (Teh) Tratament termic al suprafeței unui aliaj feros, prin încălzire într-o cianură topită, apoi prin răcire, pentru a se produce o suprafață dură.

CIANURARE, cianurări, s. f. 1. Operație industrială de extragere a metalelor nobile (aur, argint) din minereuri sărace, cu ajutorul soluțiilor alcaline de cianură de sodiu. 2. Tratarea suprafeței unui aliaj feros cu cianură topită, pentru a produce o cimentare. – Pronunțat: cia-.

CIANURARE s.f. 1. Procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sărace cu soluții alcaline de cianură de sodiu. 2. V. cianizare. [< cianura].

CIANURARE s. f. procedeu industrial de extragere a metalelor nobile din minereurile sărace cu soluții alcaline de cianură de sodiu. (< cianura)

cianura vt [At: DA ms / P: ci-a~ / Pzi: ~rez / E: cianură, cf fr cyanurer] A supune minereurile operației de cianurare (2).

CIANURA vb. I. tr. A efectua operația de cianurare. [< fr. cyanurer].

CIANURA vb. tr. a efectua cianurare. (< fr. cyanurer)

cianurare (desp. ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurării; pl. cianurări

cianurare (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianurării; pl. cianurări

cianurare s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianurării; pl. cianurări

cianura vb., ind. prez. 1 sg. cianurez, 3 sg. și pl. cianurează