CIANIZARE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. [Pr.: ci-a-] – După fr. cyanisation.

cianizare sf [At: DEX² / P: ci-a~ / Pl: ~zări / E: fr cyanisation] Tratament termochimic prin care se introduc carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur.

CIANIZARE s. f. Tratament termochimic prin care se introduce carbon și azot la suprafața unei piese din oțel, pentru a se obține un strat superficial dur. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanisation.

CIANIZARE s. f. Tratament termochimic al unui obiect din alIaj feros, prin încălzire în baie de cianuri topite, pentru a obține acoperirea lui cu un strat superficial dur. [Pr.: cia-] – Din cian.

CIANIZARE s.f. Tratament termochimic al unui obiect din aliaj feros, constînd în introducerea acestuia într-o baie de cianuri topite, urmată de o răcire bruscă; cianurare. [Cf. germ. kyanisieren, fr. cyanisation].

CIANIZARE s. f. tratament termochimic de introducere a unor piese din oțel într-o baie de cianuri topite. (după fr. cyanisation)

cianizare (desp. ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizării

cianizare (ci-a-) s. f., g.-d. art. cianizării

cianizare s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianizării

CIANIZÁRE (după fr.) s. f. Tratament termochimic de saturare a suprafețelor pieselor de oțel, simultan cu carbon și azot, din diferite compoziții de săruri topite (obligatoriu cu cianură de sodiu sau potasiu), la temperatură joasă (520 °C), medie (760 °C) și înaltă (900 °C), pentru creșterea rezistenței la uzură și oboseală a oțelului.