CHIUP, chiupuri, s. n. (Reg.) Vas mare de lut ars, în formă de amforă, folosit pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc. – Din tc. küp.

chiup sn [At: NEGRUZZI, S. III, 56/21 / V: ~ă sf chip, chiub / Pl: ~uri / E: tc küp, srb çup, çupa] (Reg) Amforă de lut, de lemn sau de metal în care se păstrează uleiul, măslinele, murăturile, untura etc.

CHIUP, chiupuri, s. n. (Reg.) Vas de lut ars, de mare capacitate, în formă de amforă, întrebuințat pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc. – Din tc. küp.

CHIUP, chiupuri, s. n. (Regional) Vas mare de lut, de metal, de lemn etc., de forma unei amfore, întrebuințat pentru a păstra untdelemn, murături etc. Mă socoteam să iau într-o noapte chiupul cu gas. CAMILAR, N. II 114. O rupse d-a fuga și se ascunse într-un chiup de aramă. ISPIRESCU, U. 40.

CHIUP ~uri n. Vas mare de lut, cu două torți, în care se păstrează alimente (miere, untură etc.). /<turc. küp

chiup n. V. chiub: un chiup de aramă ISP.

chĭup n., pl. urĭ (turc. küp, d. ar. kĭub, chĭup, care vine d. lat. cupa, cadă; alb. kĭüp, bg. kĭup. V. cupă, cofă). Est. Vas mare de lut cu doŭă toarte care servește la ținut apă ș. a. – În Munt. chĭub. V. borcan, gavanos.

cheab sn vz chiup

chip² sn vz chiup

chiub sn vz chiup

chiupă sf vz chiup

chiub (chiup) n. borcan: zece chiuburi tot cu galbeni PANN. [Turc. KIUB (KIUP)].

chĭub, V. chicĭură.

chiup (reg.) s. n., pl. chiupuri

chiup (reg.) s. n., pl. chiupuri

chiup s. n., pl. chiupuri

chiup (chiupuri), s. n. – vas, cupă. – Var. (înv.) chiub, (rar) chiupă. Mr. chiupe, megl. chiup. Tc. küp (Cihac, II, 564; Șeineanu, II, 117; Meyer 230; Lokotsch 1249); cf. alb. kjup, bg. kjup, sb. ćup. Cuvîntul tc. pare a fi în legătură cu lat. cuppa și der. săi (cf. Marcel Cohen, Bull. Soc. Linguist., XXVII, (1926-7), p. 91).

chiup², chiupi, s.m. (reg.) pasăre cântătoare mică, cu penaj frumos, prinsă iarna cu lațurile de copii.

chiub (chiup), chiuburi (chiupuri), s.n. (reg., înv.) borcan.

CHIUP (< tc.) Vas mare de lut în formă de amforă, folosit în gospodărie pentru păstrarea unor lichide, a murăturilor etc. C. a apărut în Grecia miceniană (milen. 2 î. Hr.), primele exemplare din România fiind cunoscute la Histria (sec. 6 î. Hr.).