CHIULANGIU, -IE, chiulangii, s. m. și f., adj. (Fam.) (Persoană) care în mod sistematic trage chiulul, înșală, se sustrage de la datorie. – Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. külâhçi.

chiulangiu, ~ie smf [At: TDRG / Pl: ~ii / E: tc külahğy] (Fam) Persoană care în mod sistematic chiulește.

CHIULANGIU, -IE, chiulangii, s. m. și f. (Fam.) Persoană care în mod sistematic trage chiulul, înșală, se sustrage de la datorie. [La f. sg. și: chiulangioaică] – Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. külâhçi.

CHIULANGIU, chiulangii, s. m. Persoană care trage chiulul, care înșală neîndeplinindu-și obligațiile luate, care se sustrage sistematic de la o datorie.

CHIULANGIU ~i m. pop. Persoană care trage chiulul. /chiul + suf. ~angiu

chiulangiu m. (termen din graiul școlăresc) 1. cel ce trage chiulul la cursul unui profesor; 2. (ironic) haimana, trântor. [Și chiulhanagiu, compromis din chiul și chiulhan].

chĭulangíŭ m. (turc. külahğy, vînzător de căcĭulĭ, șarlatan. V. chĭulaf). Fam. Chilipirgiŭ, înșelător ordinar.

chiulangiu (fam.) adj. m., s. m., adj. f., s. f. chiulangie; pl. m. și f. chiulangii, art. m. chiulangiii (desp. -gi-ii), f. chiulangiile (desp. -gi-i-)

!chiulangiu (fam.) adj. m., s. m., adj. f., s. f. chiulangie; pl. m. și f. chiulangii

chiulangiu s. m., art. chiulangiul; pl. chiulangii, art. chiulangiii

chiulangiu, -oaică, chiulangii, -oaice s. m., s. f. 1. (șc.) elev care absentează nemotivat de la cursuri 2. (peior.) persoană care se sustrage în mod sistematic de la îndeplinirea unor obligații