2 intrări

14 definiții

chituít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: chitui] Chituire.

chituít2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~íți, ~e / E: chitui] Acoperit cu chit3.

CHITUÍT, -Ă, chituiți, -te, adj. Care este lipit, fixat, astupat cu chit2. – V. chitui.

CHITUÍT, -Ă, chituiți, -te, adj. Care este lipit, fixat, astupat cu chit2. – V. chitui.

chituít adj. m. (sil. -tu-i-), pl. chituíți; f. sg. chituítă, pl. chituíte

chituí vt [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: chit3] A acoperi ceva cu chit3.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a acoperi, a fixa, a netezi cu chit. A chituit geamul.Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.

chituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 să chituiáscă

chituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chituiáscă

CHITUÍ vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / < chitui].

A CHITUÍ ~iésc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui

chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.

Intrare: chitui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chitui chituire chituit chituind singular plural
chituiește chituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chituiesc (să) chituiesc chituiam chituii chituisem
a II-a (tu) chituiești (să) chituiești chituiai chituiși chituiseși
a III-a (el, ea) chituiește (să) chituiască chituia chitui chituise
plural I (noi) chituim (să) chituim chituiam chituirăm chituiserăm, chituisem*
a II-a (voi) chituiți (să) chituiți chituiați chituirăți chituiserăți, chituiseți*
a III-a (ei, ele) chituiesc (să) chituiască chituiau chitui chituiseră
Intrare: chituit
chituit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chituit chituitul chitui chituita
plural chituiți chituiții chituite chituitele
genitiv-dativ singular chituit chituitului chituite chituitei
plural chituiți chituiților chituite chituitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)