2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chituit2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~iți, ~e / E: chitui] Acoperit cu chit3.

chituit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: chitui] Chituire.

CHITUÍT, -Ă, chituiți, -te, adj. Care este lipit, fixat, astupat cu chit2. – V. chitui.

CHITUÍT, -Ă, chituiți, -te, adj. Care este lipit, fixat, astupat cu chit2. – V. chitui.

chitui vt [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: chit3] A acoperi ceva cu chit3.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit2. – Chit2 + suf. -ui.

CHITUÍ, chituiesc, vb. IV. Tranz. A lipi, a astupa, a acoperi, a fixa, a netezi cu chit. A chituit geamul.Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.

CHITUÍ vb. IV. tr. A lipi, a astupa (ceva) cu chit. [P.i. 1,6 -iesc, conj. -iască. / < chit].

A CHITUÍ ~iésc tranz. 1) (geamuri) A lipi cu chit, fixând de rama ferestrei. 2) (suprafețe, tavane, pereți) A da cu chit (pentru a face neted). 3) (găuri, crăpături etc.) A astupa cu chit (pentru a nivela cu restul suprafeței). /chit + suf. ~ui

chituĭésc v. tr. (d. chit 2). Lipesc cu chit, cu ipsos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

chituít adj. m. (sil. -tu-i-), pl. chituíți; f. sg. chituítă, pl. chituíte

chituí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 să chituiáscă

chituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiésc, imperf. 3 sg. chituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chituiáscă

chitui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chituiesc, conj. chituiască)

Intrare: chituit
chituit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chituit
  • chituitul
  • chituitu‑
  • chitui
  • chituita
plural
  • chituiți
  • chituiții
  • chituite
  • chituitele
genitiv-dativ singular
  • chituit
  • chituitului
  • chituite
  • chituitei
plural
  • chituiți
  • chituiților
  • chituite
  • chituitelor
vocativ singular
plural
Intrare: chitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chitui
  • chituire
  • chituit
  • chituitu‑
  • chituind
  • chituindu‑
singular plural
  • chituiește
  • chituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chituiesc
(să)
  • chituiesc
  • chituiam
  • chituii
  • chituisem
a II-a (tu)
  • chituiești
(să)
  • chituiești
  • chituiai
  • chituiși
  • chituiseși
a III-a (el, ea)
  • chituiește
(să)
  • chituiască
  • chituia
  • chitui
  • chituise
plural I (noi)
  • chituim
(să)
  • chituim
  • chituiam
  • chituirăm
  • chituiserăm
  • chituisem
a II-a (voi)
  • chituiți
(să)
  • chituiți
  • chituiați
  • chituirăți
  • chituiserăți
  • chituiseți
a III-a (ei, ele)
  • chituiesc
(să)
  • chituiască
  • chituiau
  • chitui
  • chituiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chituit

  • 1. Care este lipit, fixat, astupat cu chit.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi chitui
    surse: DEX '98 DEX '09

chitui

  • 1. A lipi, a fixa, a astupa, a netezi ceva cu chit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • A chituit geamul.
      surse: DLRLC
    • Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Chit + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98