CHISELIȚĂ, chiselițe, s. f. Fiertură de fructe sau de anumite legume (știr, lobodă etc.). ♦ Fig. Amestec din care nu se mai alege nimic; terci. ◊ Expr. A face (pe cineva) chiseliță = a bate zdravăn. – Din bg., sb. kiselica.

chiseliță sf [At: LB / V: ~săl~, ~sil~ / Pl: ~țe și (Mol) ~ți / E: ucr кисельща, bg кисельца, srb kiselica] (Pop) 1 Fiertură de plante (știr, lobodă etc.) acrită cu prune necoapte ori cireșe. 2 Zeamă din diferite fructe fierte cu sâmburi cu tot. 3 Compot de prune. 4 Borș făcut din tărâțe. 5 Supă de vin. 6 (Fig) Amestec din care nu se mai alege nimic Cf terci. 7 (Îe) A face (pe cineva) ~ A bate zdravăn. 8 (Îs) Șapte ape-n ~ Lucru de nimic. 9 (Îe) Trei apen-n ~ Rude de grad îndepărtat.

CHISELIȚĂ, chiselițe, s. f. Fiertură de fructe sau de anumite legume (știr, lobodă etc.). ♦ Fig. Amestec din care nu se mai alege nimic; terci. ◊ Expr. A face (pe cineva) chiseliță = a bate zdravăn. – Din bg., scr. kiselica.

CHISELIȚĂ, chiselițe, s. f. (Și în forma chisăliță) 1. Fiertură de știr, lobodă etc. sau de fructe (mai ales de prune). În cetate-aici erau... Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-întinși pe iarbă, Chisăliță să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326. Am cerut la Paviloaia niște cireșe, ziceai că ți-e dor de chiseliță. La TDRG. Foaie verde crucildiță, Dragostea de copiliță, Ca zeama de chisăliță: Cine-nghite, tot sughiță. TEODORESCU, P. P. 338. 2. Amestec din care nu se mai alege nimic; terci, talmeș-balmeș. Cînd e moină, se topește întîi zăpada, pe urmă se dezgheață noroiul peste care ea se așezase și formează laolaltă un terci, o chisăliță. PAS, Z. III 276. Ouăle, cînd am vrut să le iau, erau toate numai o chisăliță. CREANGĂ, A. 55. ◊ Expr. A face (praf și) chiseliță (pe cineva) = a snopi (pe cineva) în bătăi, a bate măr; fig. a distruge pe cineva în discuție, în luptă de idei. Zmeii crezură că l-a făcut praf și chiseliță pe Ghibirdic. La TDRG. Te întind jos și te fac chiseliță, de bătaie! ALECSANDRI, T. 236. – Variantă: chisăliță s. f.

CHISELIȚĂ ~e f. 1) Fiertură din diferite fructe. 2) Amestec de produse fierte, a cărui componență nu mai poate fi stabilită; terci. ◊ A face pe cineva ~ a bate tare pe cineva. [G.-D. chiseliței] /<bulg., sb. kiselica

chisăliță sf vz chiseliță

chisiliță sf vz chiseliță

CHISĂLIȚĂ s. f. v. chiseliță.

chisăliță f. 1. zeamă de poame (cireșe, prune) fierte; 2. fig. să mă facă chisăliță de bătaie AL. [Ceh. KYSELIȚE, zeamă acră (din slav. kyselŭ, acru).

chísăliță și (nord) -líță f., pl. e (sîrb. kiselica, „macriș”, bg. „măr pădureț”, rut. kiselicĕa, ceh. kyselice, chisăliță, d. vsl. kiselŭ, acru; ung. keszölce, keszöce, chisăliță. V. chișleag). Compot, hoșav, fertură de fructe cu zahăr orĭ fără zahăr. Fig. A face pe cineva chisăliță, a-l snopi în bătaĭe. V. ferfeniță.

chiseliță s. f., g.-d. art. chiseliței; pl. chiselițe

chiseliță s. f., g.-d. art. chiseliței; pl. chiselițe

chiseliță s. f., g.-d. art. chiseliței; pl. chiselițe

chiseliță

chisăliță, -țe.

CHISELIȚĂ s. (Mold.) povidlă. (A mâncat ~.)

CHISELIȚĂ s. (Mold.) povidlă. (A mîncat ~.)

chiseliță (chiselițe), s. f. – Supă acidulată preparată din fructe crude sau din plante cu gust acru. – Var. chisăliță, pisăliță. Din sl. kiselŭ „acru”, cf. sb. kȉselica, bg. kiselica, rut. kyselyca, toate cu sensul din rom., ceh. kyselice „marmeladă de fructe”, rus. kiselĭ „jeleu de fructe” (Cihac, II, 50; Berneker 678; Conev 88). Cea de a doua var. este un hiperurbanism care presupune o legătură cu a pisa „a toca, a sfărîma”. – Der. chisăliți, vb. (a toca). Cf. chișleag, chiznovat.

chisăliță, chisălițe, (chisălniță, tisăliță), s.f. (reg.) 1. Borș de tărâțe. 2. Fiertură de fructe; terci: „Bună-i vara jântița / Și iarna chisălița” (Papahagi, 1925: 224). ■ (onom.) Chisăliță, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. kyselyca, srb. kiselica „macriș”, bg. kiselica „măr pădureț”, ceh. kiselyce „zeamă acră” (Scriban, Șăineanu, MDA).

chisăliță, chisălițe, (chisălniță), s.f. – (reg.) 1. Borș de tărâțe (Papahagi, 1925). 2. Fiertură de fructe (Morariu, 1990): „Bună-i vara jântița / Și iarna chisălița” (Papahagi, 1925: 224). ♦ (onom.) Chisăliță, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. kyselyca, srb. kiselica „macriș”, bg. kiselica „măr pădureț”, ceh. kiselyce „zeamă acră” (< sl. kiselŭ „acru”) (Scriban, Șăineanu, MDA).

chisăliță, -e, (chisălniță), s.f. – 1. Borș de tărâțe (Papahagi 1925). 2. Fiertură de fructe (S. Morariu, 1990): „Bună-i vara jântița / Și iarna chisălița” (Papahagi 1925: 224). – Din ucr. kyselyca (< sl. kiselŭ).