chiscan sm vz chițcan

chiscán, V. chițcan.

chiscar sm vz chișcar

chișcan sn vz chișcar

chișcar sm [At: BĂCESCU, P. / V: (Mol) ~an, chisc~ / Pl: ~i / E: nct] (Reg) 1 Pește cu corpul cilindric alungit, semănând cu un șarpe, care trăiește în râuri. 2 Pește lung asemănător șarpelui, cu gura ca o ventuză în formă de potcoavă și cu care se prinde de alți pești, sugându-le sângele Si: cârtiță, cec, cicar.

chițcan sm [At: ALEXANDRESCU, M. 208 / V: (reg) chiscan, ghiscan / Pl: ~i / E: mg cickány] (Pop) 1 Șoarece de casă. 2 Șobolan. 3 Șoarece de pământ. 4 Șoarece de hambar. 5 Șoarece morăresc. 6 Șoarece de câmp. 7 (Îs) ~ călător Șobolan. 8 Animalul insectivor Sorex araneus asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc., în galerii superficiale.

ghiscan sm vz chițcan

pișcar^2[1] sm vz chișcar

țițcan^2[1] sm vz chițcan

❍ CHIȘCARIU sm. Mold. Bucov. 🐟 = ȚIPAR: chișcariul e din șerpe, el are numai șase limbi (VOR.) [comp. rus. piskarj].

CHIȚCAN sm. 🐒 Șoarece mare cu coada lungă, șobolan (Mus rattus) (🖼 1137): îl îndemnă... a vîna șoareci și ~i într’un ambar întunecos (ODOB.) [chițcăi].

CHIȚORAN sm. 🐒 Șoarece mare cu botul ascuțit (Sorex vulgaris) (🖼 1138) [cf. CHȚCAN].

CHIȘCAR, chișcari, s. m. (Regional) Țipar. Chișcarul mai ales e bun să-l freci cu sare și să-l zvîrli de viu pe cărbuni. SADOVEANU, O. A. II 169.

CHIȚCAN, chițcani, s. m. (Popular) Șobolan. Ciuful de «pinch» (= o specie de cîini)... sucește gîtul chițcanilor. ODOBESCU, S. III 149.

CHIȘCAR, chișcari, s. m. (Iht.; reg.) Țipar. – Comp. rus piškar.

CHIȚCAN, chițcani, s. m. Animal insectivor brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile îngropate în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). – Din chițcăi + suf. -an.

CHIȘCAR ~i m. Pește dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul lung și subțire, asemănător cu al șarpelui; țipar. /cf. rus. pișcar

CHIȚCAN ~i m. Mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, având botul alungit, ochi mici și urechi ascunse în blană, care trăiește în păduri. /a chițcăi + suf. ~an

chișcar m. V. pișcar.

chițcan m. șoarece mare cu coada lungă (Mus rattus). [Derivat din chițcăi (cf. chițoran)].

pișcar (chișcar) m. Mold. Zool. țipar. [Rus. PISKARĬ].

chițcán m. (ung. cickány, a. î.). Est. Guzgan. – Și chiscan.

chișcar (reg.) s. m., pl. chișcari

chițcan s. m., pl. chițcani

chișcar (reg.) s. m., pl. chișcari

chițcan s. m., pl. chițcani

chișcar s. m., pl. chișcari

chițcan s. m., pl. chițcani

CHIȘCAR s. v. țipar.

CHIȚCAN s. v. guzgan, șobolan.

CHIȚCAN s. 1. (ZOOL.; Sorex araneus) (reg.) șoarece. 2. v. belhiță.

chișcar s. v. ȚIPAR.

CHIȚCAN s. (ZOOL.) 1. (Sorex araneus) (reg.) șoarece. 2. (Myoxus glis) belhiță, (reg.) guzgan-de-munte.

chițcan s. v. GUZGAN. ȘOBOLAN.

chișcar, chișcari, s.m. (reg.) Specie de pește ce trăiește în apele de munte din zona păstrăvului (Eudontomyzona danfordii). ■ În Maram., este frecvent pe tot cursul Vișeului și pe afluenții săi, respectiv pe Tisa. – Cf. pișcar (Șăineanu, MDA).

chițcan, chițcani, s.m. Animal insectivor asemănător cu șoarecele. ■ Chițcanul alpin (Sorex alpinus), specie semnalată în Maram., în zona stâncăriilor (Lengyel, 2007: 27). – Din chițcăi + suf. -an (Șăineanu, DEX); din magh. cickány (Scriban, MDA).

chișcar, chișcari, s.m. – (reg.) Specie de pește caracteristică apelor de munte din zona păstrăvului (Eudontomyzona danfordii). În Maramureș, este frecvent pe tot cursul Vișeului, precum și pe afluenții săi, și pe Tisa, în zona de frontieră. S-a semnalat prezența în marea majoritate a cursurilor de apă din Maramureș, cu densitate apreciabilă în Vaser, Mara, Iza superioară și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 64-65). – Cf. pișcar (< rus. piškar) (Șăineanu, MDA).

chițcan, chițcani, s.m. – (zool.) Animal insectivor asemănător cu șoarecele. Chițcanul alpin (Sorex alpinus), specie semnalată în Maramureș, în zona stâncăriilor (Lengyel, 2007: 27). – Din chițcăi (formă onomatopeică) + suf. -an (Șăineanu, DEX); din magh. cickány (Scriban, MDA).

chișcar, -i, (cicar, pișcar), s.m. – Specie de pește caracteristică apelor de munte din zona păstrăvului (Eudontomyzona danfordii). Zonele de râuri cu apă înceată și cu depuneri bogate de mâl sunt locuri ideale pentru larvele sale. În Maramureș este frecvent pe tot cursul Vișeului și pe afluenții săi (Ardelean, Bereș 2000: 64). – Cf. pișcar (< rus. piskarĭ).