chísăliță sf vz chiseliță

CHISĂLÍȚĂ s. f. v. chiseliță.

chisăliță f. 1. zeamă de poame (cireșe, prune) fierte; 2. fig. să mă facă chisăliță de bătaie AL. [Ceh. KYSELIȚE, zeamă acră (din slav. kyselŭ, acru).

chísăliță și (nord) -líță f., pl. e (sîrb. kiselica, „macriș”, bg. „măr pădureț”, rut. kiselicĕa, ceh. kyselice, chisăliță, d. vsl. kiselŭ, acru; ung. keszölce, keszöce, chisăliță. V. chișleag). Compot, hoșav, fertură de fructe cu zahăr orĭ fără zahăr. Fig. A face pe cineva chisăliță, a-l snopi în bătaĭe. V. ferfeniță.

chisăliță, -țe.

chisălíță, chisălițe, (chisălniță), s.f. – (reg.) 1. Borș de tărâțe (Papahagi, 1925). 2. Fiertură de fructe (Morariu, 1990): „Bună-i vara jântița / Și iarna chisălița” (Papahagi, 1925: 224). ♦ (onom.) Chisăliță, nume de familie în Maramureș. – Din ucr. kyselyca, srb. kiselica „macriș”, bg. kiselica „măr pădureț”, ceh. kiselyce „zeamă acră” (< sl. kiselŭ „acru”) (Scriban, Șăineanu, MDA).

chisălíță, -e, (chisălniță), s.f. – 1. Borș de tărâțe (Papahagi 1925). 2. Fiertură de fructe (S. Morariu, 1990): „Bună-i vara jântița / Și iarna chisălița” (Papahagi 1925: 224). – Din ucr. kyselyca (< sl. kiselŭ).

CHÍSĂLIȚĂ s. f. – v. chiseliță.